Dumitru PÂRVU era conferențiar în Catedra de Eficiență Economică a Investițiilor și l-am cunoscut după ce am fost ales secretar BOB la organizația A, el fiind membru al biroului organizației. Au fost multe momente grele și numai experiența de viață a lui Dumitru PÂRVU a reușit să-mi ofere cele mai potrivite sfaturi, astfel încât să nu du cu bâta în baltă.
Se zice că tonul face muzica și eu am căutat ca să identific nuanțele care fac diferența între o soluție bună și una proastă sau chiar foarte proastă. De multe ori apăreau tensiuni între studenți și profesori și unele erau greu de gestionat. Nu aveam curaj să discut deschis unele probleme decât cu Dumitru PÂRVU.
Îmi amintesc că am primit un telefon să merg urgent la o bază de practică agricolă la IAS Nazarcea căci niște studenți se certaseră cu un profesor și declaraseră un fel de grevă. Eram neliniștit și am stat de vorbă cu Dumitru PÂRVU, care m-a sfătuit să merg acolo, să nu discut de niciun fel problema cu nimeni, să preiau eu echipa și să lucrez cot la cot cu ei. Așa am făcut. Din prima zi de lucru acolo, procedând așa, lucrurile s-au calmat și cei din conducerea bazei de practică se așteptau să vin să mă jelesc, să spun ce greu va fi, au avut o surpriză că nu am mers eu la ei, ci seara au venit ei la mine. Problema era rezolvată.
(18 februarie 2023)

No comments:
Post a Comment