Pe Gabriel POPESCU l-am cunoscut prin anul 2002 când eram șef de catedră și primisem sarcina să mă ocup de masterul de Securitate Informatică de la BRIE Giurgiu, un program realizat de o fundație din Germania în care Universitatea din Ruse, ASE, Universitatea din Bremen și respectiva fundație doreau să dezvolte o colaborare pentru a dezvolta relațiile transfrontaliere bulgaro-române.
M-a impresionat la Gabriel POPESCU dorința ca acest proiect să se deruleze. El avea tot felul de conexiuni în Giurgiu și a reușit să soluționeze probleme extrem de delicate, din care problema venirii studenților bulgari de la Ruse a fost una dintre problemele rezolvate extrem de eficient de către Gabriel POPESCU. Tot el a reușit să facă un laborator de dezvoltare a antreprenoriatului.
Trebuie să spun aici că pe toată perioada în care am colaborat cu Gabriel POPESCU am reușit să facem lucruri foarte frumoase.
Au plecat studenții în practică la Universitatea din Bremen.
S-a organizat o consfătuire unde studenții au prezentat comunicări.
Am realizat niște materiale.
Au venit profesori din Germania să prezinte cursuri.

Mi-a plăcut că Gabriel POPESCU este on de acțiune. El construiește. Am fost de față când s-au efectuat niște mobilități pentru a pune la punct detalii legate de proiect și am apreciat rolul activ al său. A făcut propuneri din care s-a ieșit din impas, impas creat chiar de unii colegi de la mine din catedră, care au manipulat niște studenți, pentru a obține privilegii, care s-au dovedit a fi doar hiomere, căci în loc să acrediteze masteratul, l-au desființat, căci respectivii colegi nu au avut anvergura necesară. Nici laboratorul de antreprenoriat nu s-a dezvoltat din momentul în care Gabriel POPESCU a trecut pe un plan secundar, datorită luptelor duse pe plan locar, de către unii care doreau putere, dar fără să aibă imaginea de ansamblu, au pierdut tot. Peste ani, l-am regăsit pe Gabriel POPESCU pe o poziție administrativă în Facultatea de Economia Agriculturii și a Mediului, ceea ce dovedea că performanța, oriunde este, tot performanță rămâne, indiferent de condiții și de timp.
(28 februarie 2023)
(28 februarie 2023)
No comments:
Post a Comment