Monday, February 20, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Tudorel ANDREI

Tudorel ANDREI este profesor universitar la Departamentul de Statistică și Demografie.
Tudorel ANDREI este absolvent al facultății de Planificare și Cibernetică Economică promoția 1989.
Tudorel ANDREI a absolvit în 1999 un master la Universitatea din Toulouse.
În anul 1996 Tudorel ANDREI a susținut teza de doctorat de 175 pagini, intitulată Proiectarea unui sistem expert pentru analiza datelor statistice, sub conducerea profesorului universitar Ludovic TOVISSI.
Tudorel ANDREI este autor sau coautor al unor lucrări de specialitate din care enumer aici  Statistica si econometrie, publicată la Editura Economică în anul 2003,  Econometrie, publicată la Editura  Economică în anul 2008,  Aplicații in econometrie, Publicată la Editura Economică în anul 2009,  Econometrie, publicată în anul 2017 la Editura Economică, dar și multe alte articole publicate în reviste de specialitate cu mare impact, ISI clasificate. În online există pe Wikipedia un articol complet care dă lista cărților și  articolelor publicate de el.
Din anul 2013, la vârsta de 48 de ani,  Tudorel ANDREI este președinte al Institutului Național de Statistică - INS.
M-a impresionat la Tudorel ANDREI că este un om de acțiune. El nu vorbește mult. Are idei foarte clare și ce-și propune să facă, face așa cum scrie la carte. Cine are curiozitatea, va vedea că lucrările tipărite de el în diferite edituri, sunt lucrări care au 480 pagini sau 400 pagini sau 752 de pagini, adică sunt lucrări temeinice, unde autorul s-a aplecat asupra problemei și a aprofundat-o, mergând până la cele mai mici detalii, căci îi permite orientarea sa spre lucrurile riguroase pe care econometria le impune.


(21 februarie 2023)

No comments:

Post a Comment