Saturday, February 18, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Tamara ZACON

Pe profesoara Tamara ZACON de la Academia de Studii Economice din Republica Moldova - ASEM, am cunoscut-o când o echipă reprezentativă de cadre didactice de acolo a făcut o deplasare la prima ediție a Conferinței Internaționale de Informatică Economică din mai 1993.
Dacă la unii profesori se sesiza un altfel de a vorbi, la Tamara ZACON se vedea că vorbește o limbă română perfectă. Am asistat la prezentarea lucrării cu care venise la conferință, așa cum am făcut și la celelalte ediții ale conferinței la care ea a participat.
Tamara ZACON a beneficiat de o mobilitate de câteva săptămâni la Catedra de Informatică Economică, sub forma unui schimb de experiență, iar atunci am avut prilejul să cunosc preocupările sale. Și noi cei din Catedra de Informatică Economică am participat la conferințe științifice organizate de ASEM și veneam cu lucrări la secțiunile dedicate informaticii și ciberneticii economice.
După o astfel de conferință organizată la Chișinău, am avut deosebita plăcere să fiu invitat acasă la profesoara Tamara ZACON și acolo am văzut o gospodină perfectă, care a organizat o masă cu bunătăți cum rar se întâlnesc, dintre acre curcanul umplut cu castane, stafide și prune a fost elementul forte. Acolo am văzut obiceiul ca mesenii să spună cu toții, rând pe rând un mic discurs la adresa gazdei și ceva privind evenimentul la care am fost adunați, după acre fiecare ridica un pahar de vin în cinstea gazdei. A fost ceva special.
Eu sunt prieten cu profesoara Tamara ZACON pe Facebook și urmăresc activitatea sa, care se acum după pensionare înseamnă multă muncă, pentru că ea are trei copii deosebiți, realizați, care au familiile lor și de pe postul de bunică are mult de lucru, fie la Chișinău, fie în alte locuri unde copiii săi s-au stabilit.


(18 februarie 2023)

No comments:

Post a Comment