1.000 de oameni care m-au impresionat: Alexandru SÂRBU

Alexandru SÂRBU a fost și a rămas pentru totdeauna pentru mine, Sandu. El, Sandu a fost primul care mi-a zis Nuțu. Cu el mergeam la grădiniță, el fiind cu un an mai mare decât mine. Eu eram mititel și el mă ocrotea, ca un frate mai mare. Ne hucam cât era ziua de mare. El desena pe pământ tot felul de figuri și ne amuzam. Cu el am mers cu dura de la plita sobei, pe care o împingeam cu o sârmă îndoită, pe marginea trotuarului. A fost perioada cea mai frumoasă a începutului copilăriei mele. S-a sfârșit brusc pentru că Sandu s-a îmbolnăvit și a murit. Nu aveam mai mult de cinci ani când l-am văzut pe Sandu în coșciug. Nu am înțeles eu mai nimic, dar văzând că tovarășul meu de joacă și de grădiniță nu mai este mi-am dat seama că ceva-ceva este peste puterile mele.

După ce l-au îngropat pe Pandu, multe dimineți, mămica lui îmi aducea mie o cană de ceai și o felie de pâine unsă cu magiun. Erau diminețile. Ani de zile am ținut minte gustul acelui ceai și abia după 2001 după ce m-am mutat în Vitan, am cumpărat din întâmplare ghimbir și am făcut ceai, iar gustul ceaiului era la fel ca gustul ceaiului pe care-l primeam pentru diminețile de la Sandu. Știu că mămica lui, la șase săptămâni, când a făcut pomană mi-a dat mie niște lucrușoare. 

Ani în șir m-am gândit să merg la cimitirul din deal, unde acum este și stadionul din Pitești, să aprind o lumânare la mormântul lui Sandu, dar nu am reușit să identific locul. Am nostalgia zilelor când sandu venea la noi în curte și mă striga:
- Nuțule, hai să ne jucăm. 
Abia după ce m-am căsătorit, în primii ani, soția mi-a mai zis Nuțu. restul oamenilor nu au avut voie să-mi zică altfel decât Ion și arareori Nelu sau Neluțu, dar niciodată Nuțu.

Aici trebuie să spun că Sandu a fost singurul prieten din viața mea. După ce nu a mai fost Sandu nu am mai fost în stare să am un prieten, deși prietenia noastră a durat doar câteva luni, iar eu eram mititel foc.


(25 februarie 2023)