Cristian STANCIU este medic specialist în diabet și nutriție. La prima discuție cu doctorul Cristian STANCIU am avut plăcuta ocazie să văd un specialist care atunci când începe să prezinte o dietă începe să enumere care sunt alimentele care se consumă în orice cantitate. După aceea continuă cu alimentele care se consumă la gramaj și încheie cu alimentele pe care persoana care urmează dieta nu are voie să le consume.
De cât ori am stat de vorbă cu persoane care doreau să prezinte o dietă, începeau exact cu ceea ce nu ai voie să mănânci și lista devenea dramatic de lungă și plictisitoare, încât de fiecare dată îmi pierdeam puterea de a mai urmări zisele celui sau celei care prezenta dieta, pe care nici nu o începeam măcar.
În cazul doctorului Cristian STANCIU am rămas concentrat pe toată durata explicațiilor și mi s-a părut o dietă extrem de realistă de a fi implementată de mine, căci aveam o listă lungă de alimente din care să consum cantități nelimitate, chiar dacă acestea se numesc varză, castraveți, conopidă, dar și altele, mai ales crude. Restul devine suportabil, căci omul trăiește și fără slănină și fără alune și fără smântână și fără exces de sare în mâncare.
Nu mă apuc acum aici să prezint dieta doctorului Cristian STANCIU, dar știu că fără să fac niciun efort, o aplic și cred că mă descurc cât de cât, căci acest doctor nu mi-a împuiat capul cu ce nu am voie să mănânc pentru a mă descuraja să încep o dietă, așa cum fac foarte mulți specialiști care nu au studiat psihologia oamenilor, care așteaptă să fie lăudați, încurajați și stimulați pentru a ajunge să facă exact ceea ce își dorește cel care i-a luat sub aripa lor. Doctorul Cristian STANCIU procedează exact cum îmi place mie!
(21 februarie 2023)
No comments:
Post a Comment