Ioan ODĂGESCU a fost colegul meu de catedră de la venirea lui în 1972 ca asistent universitar stagiar, prin repartiție guvernamentală, alături de colegii lui de promoție Ion Gh. ROȘCA și Adriana IONESCU, după absolvirea Secției de Informatică Economică de la Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică. Am fost colegi până la pensionarea mea din vara anului 2012, ca efect al Legii Educației din 2011.
Ioan ODĂGESCU a susținut cu succes teza de doctorat sub conducerea profesorului universitar Ludovic TOVISSI, teză referită prin:
Ioan ODĂGESCU - Modelarea cibernetică a fiabilității unor produse industriale, ASE, București, 133 pag.
În data de 22.11.2017, Senatul ASE a acordat titlul de Profesor Emerit lui Ioan ODĂGESCU.
Profesorul Ioan ODĂGESCU a publicat cărți singur sau în colaborare, după cum urmează:
Ioan ODĂGESCU, Felix FURTUNĂ - Ingineria programării, Editura ASE, București, 2002, 176 pag.
Ioan ODĂGESCU - Optimizarea algoritmilor, Editura Militară, București, 1991, 320 pag.; ISBN: 973-320-123-5
Ioan ODĂGESCU - Ingineria programării și limbaje de asamblare, Editura ASE, București, 2011, 316 pag., ISBN: 978-606-505-451-6
Ioan ODĂGESCU, Gheorghe MANDACHE - Structuri arborescente de date aplicate în economie, Editura Universitas, Iași, 2008, 212 pag., ISBN: 978-973-788-982-9
Marin TOMA, Ioan ODĂGESCU - Metode numerice și subrutine, Editura Tehnică, București, 1982, 215 pag.
Ioan ODĂGESCU, Alexandru BĂRBULESCU - Metode și tehnici de programare: culegere de probleme, Editura Economică, București, 2008, 185 pag., ISBN: 978-973-709-416-2
Ion VĂDUVA, Marcel STOICA, Ioan ODĂGESCU - Simularea proceselor economice, Editura Tehnică, 1983, 284 pag.
Rodica MIHALCA, Ioan ODĂGESCU, Ion IVAN, Ileana TRANDAFIR, Alexandru BALOG, Viorel DOBRESCU - Programe aplicative, Lito ASE, București, 1993, 293 pag.
Ioan ODĂGESCU, Ion IVAN, Rodica MIHALCA - Programe aplicative și elemente de ingineria programării, Editura ASE, București, 1993, 295 pag.
Ioan ODĂGESCU, Ion IVAN, Rodica MIHALCA - Programe aplicative, culegere de probleme, LITO ASE, București 1984, 431 pag.
Ioan ODĂGESCU, Ion IVAN, Rodica MIHALCA - Programe aplicative, LITO ASE, București 1983, 349 pag.
Ioan ODĂGESCU, Pavel NĂSTASE, Ion IVAN, Rodica MIHALCA, Ioan ROXIN, Ion SMEUREANU, Radu MÂRȘANU, Ion DOBRE, Vasile PETROVICI - Programe aplicative: culegere de probleme: uz intern, Lito ASE, București, 1984, 431 pag.

Ioan ODĂGESCU a coordonat activitatea de cercetare a unor tineri valoroși în cadrul stagiilor doctorale finalizate cu succes. Îi enumăr aici pe tinerii doctori Silvia VLAD, Tiberiu FORIȘ, Georgeta DRULĂ, Cristina TEȘILEANU, Alexandru BĂRBULESCU, Claudiu CONSTANTINESCU, Gheorghe MANOLACHE, Radu BONTAȘ, Emil OANȚĂ, Radu LIXĂNDROIU.