Pe profesorul universitar Constantin ANGHELACHE îl cunosc din vremurile studenției lui, pe când și eu eram un foarte tânăr asistent universitar. I-am reținut numele căci la seminariile unde eu mă ocupam de limbajul COBOL, el era unul dintre cei mai activi studenți și se vedea că are aptitudini în zona dezvoltării de programe pentru calculator. Anii au trecut și după Revoluție l-am reîntâlnit pe Constantin ANGHELACHE în ASE căci avea preocupări foarte bine definite. La examen a obținut chiar o notă foarte bună. În ASE, înainte de anul 1985, Constantin ANGHELACHE era venit pentru a susține un stagiu doctoral. El a susținut o teză de 210 pagini în anul 1985 intitulată Probleme metodologice privind compatibilitatea indicatorilor sintetici la nivel macroeconomic pe plan international, coordonată de profesorul universitar Mircea BIJI.
Am avut plăcerea să-l urmăresc pe profesorul Constantin ANGHELACHE la o prelegere la Universitatea de vară a Studenților Economiști, organizată de ASE în colaborare cu Fundația PROECONOMICA și m-a impresionat foarte mult profunzimea abordărilor luii legate de economia românească de dinainte de anul 2005.
Constantin ANGHELACHE a scris cărți în colaborare cu profesorii Ion CAPANU, Constantin MITRUȚ, Vergil VOINEAGU, Alexandru ISAIC-MANIU, Tudor BARON, Emilia ȚIȚAM, Mircea BĂDESCU, din ale căror titluri voi enumera doar câteva: Dinamo in fotbalul romanesc - 2015, Romania 1999 : starea economica - 1999, Statistica : teorie si aplicatii - 1999, Romania 2016 : starea economica - 2016, Statistica macroeconomica - 2004, Sistemul conturilor nationale - 2005, Compendiu de statistica - 1995, Romania 2013 : starea economica sub povara efectelor crizei - 2013, Romania 2014 : starea economica pe calea redresării - 2014, Indicatori macroeconomici : calcul si analiza economica - 2003, dar și multe altele.
Constantin ANGHELACHE m-a impresionat prin perseverența de a face analize complexe ale stării națiunii în volume scrise pentru fiecare an în parte. Îmi amintesc cu plăcere că autorul mi-a oferit și mie două dintre aceste volume cu autografe.
(23 februarie 2023)
No comments:
Post a Comment