Wednesday, January 4, 2023

Talentul e talent și geniul e geniu și în miez de noapte în pijama

De foarte multe ori am auzit invocându-se condițiile vitrege în care își desfășoară activitatea artiștii, dar și cercetătorii științifici, dar și profesorii, dar și inventatorii. Nu am negat niciodată lipsurile materiale ale diferitelor categorii socio-profesionale. Numai că toate au o limită. Dacă o anumită cercetare necesită un anumit aparat, anumite substanțe și nu dispui de ele, este clar că după ce ai bătut la toate ușile, ai demonstrat că ai dreptate, dar ai fost refuzat, a te lamenta este un mod de a-ți manifesta imposibilitatea de a munci pentru a-ți atinge scopul. Nu toate lucrurile au un astfel de parcurs. Sunt meserii unde talentul, priceperea și perseverența sunt mai presus de orice și dorința de a face ceva nu are opreliști, pentru că cel care dorește să facă ceva, chiar face ceva.
Când am ajuns în cetatea Nüremberg am vizitat casa lui Albrecht DÜRER și de acolo am cumpărat câteva cărți poștale cu reproduceri ale unor desene executate de genialul artist, pe care le postez aici.







Orice om care are o brumă de talent și imaginație, găsește un petec de hârtie și un creion și ceva pe care să-l deseneze. Nu mai există nicio opreliște în a pune desenul pe o rețea de socializare și de a se face cunoscut în lume, chiar de a vinde acele desene. În niciun caz, acum nu mai are nimeni posibilitatea de a invoca lipsa condițiilor de a face desene. Nu numai despre desene este vorba. Cine are idei speciale, are posibilitatea de a trimite la reviste care se află doar în format electronic, rezultatele sale și de a se remarca în grupuri de lucru. Nici problema documentării nu mai există. Cine vrea să se documenteze asupra unui subiect, nu are decât să intre pe Internet, să dea căutare după o serie de cuvinte cheie și totul se rezolvă.
Priviți desenele reproduse de mine. Se vede că pentru a le realiza Albrecht DÜRER a avut nevoie de materiale pe care le procurăm acum fără vreo dificultate. Ele au străbătut secolele și au arătat că nu condițiile materiale și opreliștile de orice natură stopează munca creatoare, ci lipsa de talent, lipsa de dorință de a munci, plăcerea de a obține totul de-a gata sau ceea ce este și mai grav, mediocritatea este fundamentul oricărei văicăreli sau înșiruiri ale celor care-l face pe om să-ți motiveze lâncezeala.




(03 ianuarie 2023)

No comments:

Post a Comment