Saturday, January 21, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Claudiu HERȚELIU

Pe Claudiu HERȚELIU l-am cunoscut încă din primele zile când am devenit director la Direcția de Informatizare și Personal din Ministerul Educației în vara anului 2005. El era acolo salariat și era și asistent universitar în Catedra de Statistică și Previziune din Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică. Mi-a lăsat o impresie specială, mai ales că a făcut dovada că este un tip:
- de cuvânt,
- eficient,
- de acțiune,
- corect,
- cu inițiativă,
- perseverent,
- sistematic,
- serios,
- profund,
- clar,
- deschis.
Am colaborat cu Claudiu HERȚELIU foarte bine pe perioada în care am fst director. Eu sunt o persoană suficient de independentă și nu am fost legat de nimic, pentru că nu cânta cocoșul meu pe gardul nimănui, drept care nu am plecat urechea la prostiile care se vehiculau în clădirea din Strada General H. M. Berthelot 28-30 sau în afara ei. 
Așa se explică faptul că am elaborat împreună un articol referit prin:
Ion IVAN, Claudiu HERTELIU - Analiza prospectiva a numarului de elevi din clasa intai pentru perioada 2006 - 2011, Revista Romana de Statistica, vol. 55, nr. 3, 2006, pg. 7 - 20.
Am trecut urgent la realizarea documentației pentru a pune piatra de temelie a unui jurnal științific, JAQM-Journal of Applied Quantitative Methods, care s-a dovedit ani în șir un reper de exigență și calitate, pentru cei care doreau să facă cunoscute cercetările lor originale în domenii foarte variate în care metodele cantitative își găseau locul. Noi am dat și o medalie de argint în fiecare an celor mai merituoși cercetători din domeniul de care se ocupa revista. Printre laureați au fost academicianul Emilian DOBRESCU, profesorul Alexandru ISAIC-MANIU, Gurjeet DHESI, Luigi D’AMBRA, Dimitri GOLENKO-GINZBURG, Régis BOURBONNAIS, dar și alții.
Claudiu HERȚELIU m-a impresionat prin creativitatea lui și aici vin să arăt că folosind metode statistice de netăgăduit a evidențiat că activitatea sexuală a cuplurilor diferă semnificativ în perioadele de post comparativ cu alte perioade din an, iar articolul pe care l-a publicat pe această temă a fost de un real succes.
Claudiu HERȚELIU a parcurs toate treptele învățământului universitar, de la asistent, până la momentul în care a devenit profesor universitar în anul 2015, la 40 de ani, într-un interval de 13 ani, printr-o muncă titanică, definită prin originalitate, profunzime și documentare completă și complexă.


(21 ianuarie 2023)

No comments:

Post a Comment