1000 de oameni care m-au impresionat: Ion DUMINICĂ

Cu Ion DUMINICĂ elevul căruia noi îi ziceam Mănel, am fost coleg de clasă mai puțin de doi ani, clasele a II-a și ceva din clasa a III-a. Părinții lui cumpăraseră pământ peste drum de casa noastră și-și făcuseră o căsuță din chirpici. Mănel mai avea doi frățiori mai mici. El venea la școală ca și noi ceilalți, pe jos, îmbrăcat modest, încălțat modest, cu ghiozdan ca și noi, făcut din carton vopsit să nu-l ude apa. Scriu despre Mănel căci m-a impresionat o anumită situație, pe care n-am s-o uit cât voi trăi. Mănel, a întârziat într-o zi de la școală. A spus că a fost la un spital pentru analize. Învățătoarea, Cecilia M. nu l-a crezut, a zis că minte, că a întârziat că nu s-a sculat devreme și nervoasă cum era, i-a tras două palme peste față, una dintre ele fiind un dos de palmă unde era avea un inel, care i-a zgâriat adânc fața lui Mănel.
Au trecut câteva zile și am aflat că Mănel a murit pe masa de operație la spital. Noi, elevii clasei, am mers în pădurea din spatele școlii și am cules viorele. Încă mai erau petece de zăpadă prin pădure, dar florile erau deja răsărite. Când am mers cu buchețelele de viorele să le punem la coșciugul lui Mănel, acesta parcă dormea. Avea pe obraz semnele lăsate de piatra de la inelul învățătoarei Cecilia M, femeie nenorocită. Ani în șir m-a urmărit imaginea lui Mănel și nu mi-a dispărut nici acum și mă gândesc cât de bestie să fii să faci așa ceva unui pui de omuleț!

(06 februarie 2023)