Unde dai și unde crapă...

Noi suntem plini de principii. Cel mai mișto principiu este cel al egalității. Cine încearcă să introducă criterii de departajare, este acuzat că face discriminare. Numai așa se explică aberațiile pe care le trăim în fiecare zi și aparent nu avem nicio ieșire din labirintul în care singuri am intrat și în care căutăm să ne mișcăm legați la ochi.

Este știut că meseria de dascăl în mediul academic presupune ca persoana care îmbrățișează o astfel de carieră să fi trecut niște filtre dintre care enumer aici:

- să aibă o medie foarte mare, de cel puțin nouă,

- să aibă un comportament exemplar,

- să aibă trăsături de caracter care să-l recomande să lucreze cu tinerii studenți,

- să fie clar în exprimare,

- să dorească să se auto-perfecționeze toată viața,

- să aibă trăsături morale încât să devină model pentru studenții lui,

- să lucreze în echipe,

- să aibă disponibilitatea de a face cercetare științifică.

Vorbeam undeva despre lipsa de onoare. Din lipsă de onoare, criteriile și filtrele de selecție a persoanelor cu calități remarcabile sunt date la o parte și acced la poziția de cadru didactic în mediul academic persoane care nici pe departe nu îndeplinesc condițiile, dar care:

- au părinții profesori în universitate,

- își oferă serviciile șefilor influenți,

- doresc să ocupe un loc călduț,

- prin alăturarea la o gașcă își asigură evoluția,

- beneficiază de sprijin ocult pentru accedere,

- ocupă un loc și fac umbră pământului degeaba.

Peste tot în lume există niște reguli clare. O regulă este aceea că nu faci doctorat în universitatea pe care ai absolvit-o. O altă regulă clară este că după terminarea doctoratului nu te angajezi direct în universitatea unde ai susținut teza de doctorat. Există reguli din care dintr-o familie numai o singură persoană are posibilitatea de a lucra acolo. În spațiul mioritic, astfel de reguli sunt blamate ca fiind pure discriminări și de aceea sunt catedre unde soțul, soția, fiul, nora, cuscra și cuscrul sunt colegi, dar fiecare spune că dau dovadă de obiectivitate în derularea evoluției celuilalt.

Este natura umană păcătoasă, care nu are puterea și nici calitatea de a face departajări decente între aspecte favorabile evoluției unei structuri organizatorice și acele elemente care poluează dinamica structurii. Îmi amintesc cum la o deplasare la Bruxelles a unui premier mioritic, s-a produs o întârziere că muierea premierului a fost la shopping și s-a pierdut în admirația de produse mai mult decât programul îi permitea cu vreo 15 minute. Muiere tânără, ochi admiratori, inimă doritoare de țoale de îmbrăcăminte, dară. 

Pe principiul unde dai și unde crapă, la ora actuală se văd lucruri de un dramatism inimaginabil. Îmi amintesc cum în vremurile ceaușiste se zicea că dacă pe clădirea ICI cade o bombă, jumătate din comitetul central intră în doliu, ceea ce însemna că acolo printre cercetătorii remarcabili își făcuseră loc și pilele unor barosani din cc al pcr. Comparativ cu ceea ce era atunci, acum este totul la dimensiuni apocaliptice și nu mă apuc să iau la rând coafezele, stripteuzele, manechinele, starurile porno, amantele, fiii, fiicele, finii, nașii, nevestele, care ocupă poziții interesante pe bani adevărați în numele egalității de șansă, dar presa le-a amintit uneori fără vreo consecință în ceea ce privește asanarea vieții publice.


(01 mai 2023)