Eu și baletul

Aici ar trebui sa scriu despre măreția acestei arte, despre spectacole de balet, despre balerini și despre balerine.
Voi scrie despre faptul ca am fost la un spectacol de balet și am avut bilet pe rândul al II-le-a pe centru. De acolo am văzut ca balerinele aveau ciorapii cârpiți, ca cipicii balerinilor aveau gaura in talpa, ca balerinilor li se zbenguia cârnăciorii in strampi din lipsa de suspensoare, ca la fiecare pas se ridica praful de pe scândura scenei. 
Mi s-a părut nefiresc sa văd cum nu se corelat balerinii din ansamblu și dădeau senzația unei adunături . 
Uneori cred ca sunt eu prea cusurgiu, dar rămân la ideea ca cei ce se respecta pe ei, ma respecta și pe mine. Nu a fost cazul atunci, dar nu înseamnă ca am abandonat sa sper ca următorul spectacol va fi altfel. Nu mai cumpăr bilet in primele 10 rânduri. Începutul e promițător.

Acum există Internet și dacă vreau să văd un spectacol de balet, am de unde alege și una este să vezi un spectacol de balet cu balerine corpolente și cu balerini bătrâni și cu totul altceva este să vezi un spectacol de balet cu balerini în forță, la apogeul creației lor, cu forță artistică la nivel maxim. Nu mai spun despre costumele lor. Nu mai spun despre ținuta lor. Nu mai spun despre performanța lor fizică. Nu se opintesc. Nu sunt nădușiți. Nu se screm să-și ridice partenerele, care au depășit cu mult limite de greutate, acceptate în lumea baletului și în lumea spectatorilor cât de cât exigenți.  Am văzut la Opera Națională din București spectacolul cu opera Turandot și acolo au fost niște momente de coregrafie unde solist era un balerin care a dovedit, artă, performanță, condiție, talent și distincție. Așa da.

(26 mai 2024)