Eu și piercingurile

Înainte de Revoluția din Decembrie 1989 nici nu se gândea nimeni la tineri care să poarte cercel sau cercei în urechi sau să aibă piercing în nas, în obraz, în buză, în limbă în zona mamelonului sau în zone depărtate ochiului oricât de curios ar fi acesta.

Când eram puști de clasa a I-a sau a II-a, la un vecin am nostru a venit un bărbat care avea un cercel în ureche. Se zicea că mama lui a avut cinci copii care au murit rând pe rând de mici și la al VI-lea i s-a arătat în vis Maica Domnului și i-a zis că băiatului să-i pună cercel de fată, căci numai așa va trăi. Biata femeie, speriată de acel vis, a pus cercel de argint în ureche băiatului, care a devenit bărbat la casa lui cu muiere și cu mulți copii. De atunci nu am mai văzut bărbați cu cercel, până câțiva ani după Revoluția din decembrie 1989, când libertatea a adus schimbări dramatice în societate. Bărbații aveau posibilitatea de a purta plete, mustață, barbă, de a se tatua și de a-și pune cercei, dar și alte piercinguri.

Fiind preocupat cu munca, n-am dat mare atenție chestiunii piercingurilor, până când la parterul mall-ului de la mine din mahala și-a făcut apariția un salon de tatuaje și piercinguri. Și pe strada care ducea spre sala mea de fitness, pe colț, într-o clădire veche s-a deschis un salon de tatuaje și piercinguri, dar văzând muște moarte în vitrină și geamuri murdare de praf, mi-am zis că locul care ar trebuie să fie steril 100% este jegos, tot 100% și trebuie ocolit cu siguranță și precizie.

Chestiunea piercingurilor a fost acceptată de populație cu mare dificultate și cred că abia după anul 2010 tinerii au găsit cadrul adecvat de a-și pune piercinguri fără ca lumea să se mai holbeze sau să-și facă semnul crucii la vederea unui om cu cercei, cu piercing în nas și cu tatuaje ample la vedere.

Chestiunea piercingurilor trebuie studiată ca fenomen, nu neapărat pentru a trece la punerea de piercinguri, ci pentru a o studia cu atenție, pentru a face față unei discuții cu cei din generația care utilizează telefonul mobil preponderent în defavoarea cititului de cărți de literatură, tipărite.

Internetul este plin de literatură bine scrisă și perfect documentată despre piercinguri, pornind de la zonele de pe corp unde acestea se aplică, parcurgând tehnicile de realizare a operației de montare a unui piercing fără riscuri de infectare și ajungând la instrumentele necesare realizării în condiții de siguranță și de calitate a fixării unui piercing de la prima încercare, cu gestionarea părții dureroase a procesului.

Dacă înainte de anul 2010 oamenii aveau argumente care să justifice ezitările lor în a-și pune un piercing, acum nu mai există niciun motiv care să fie invocat pentru a justifica amânările, în cazul în care o persoană ca să se dea importantă anunță intenția de a avea piercinguri, dar enumeră motive care să justifice că nu le are încă.

Există o literatură care pune în corespondență tipologii de persoane și piercingurile pe acre le poartă. Nu am avut senzația că este o abordare profundă din moment ce nu se precizează dimensiunea lotului de persoane care au răspuns la întrebări, metoda după care s-a făcut agregarea datelor, dar mai ales, rezultatul aplicării de teste statistice prin care să se vadă încrederea în rezultatul cercetării efectuate. De aceea nici nu mă apuc să fac clasamente pentru purtătorii de piercing, nici măcar după nivelul de dificultate al suportării procesului de fixare a unui piercing. Știu doar atât, că persoana care are un piercing, oriunde l-ar avea, este o persoană specială, care prin acel piercing se auto-definește cu putere.

Există o anumită rezistență a generațiilor trecute în raport cu apariția tinerilor care poartă un piercing, iar părinții acceptă cu mare dificultate ca un membru al familiei să rupă tradiția conservatoare a corpului care nu are piercing, lăsând impresia păstrării intacte a statutului social de generații și generații.

Eu am trăit prin natura meserie mele printre tineri și am văzut mulți studenți și multe studente care aveau piercinguri. întrucât pe mine m-au interesat performanțele lor profesionale, nu am comentat existența acelor piercinguri, ci doar am vrut să înțeleg cât de mult ajută ele la conturarea sau aprofundarea trăsăturilor de caracter ale purtătorilor de piercing. Chiar am stabilit că persoane cu piercing sunt ceva mai dezinvolte, au o personalitate mai puternică și au un dinamism mult mai accentuat, ceea ce ajută foarte mult în realizarea muncii lor de zi cu zi, mai ales în latura calitativă.

Acum mulți ani, am coordonat o lucrare de licență a unui student care avea un piercing în limbă. O perioadă, când vorbea, am acordat o parte din atenția mea acelei bile de pe limbă care se mișca în funcție de cuvintele pe acre proprietarul ei le rostea. Mi-am impus să nu mai urmăresc figura vorbitorului, ci doar să ascult și să privesc spre conținutul scris al lucrării și totul a decurs excelent. Cred că studentul nu a realizat că eram cu atenția sustrasă de bila de pe limba lui și colaborarea noastră a fost foarte bună, din moment ce a realizat o lucrare de licență excelentă cotată cu nota maximă.




(25 mai 2023)