Eu și înjurăturile

La un moment dat, cineva m-a provocat și am fost obligat să-i răspund în termenii care au dus la încheierea unui dialog absolut aberant. Atunci, am extras din galeria de ziceri ce poartă generic titlul de înjurături, numai două dintre capodoperele limbajului popular românesc autentic și acel cineva a tăcut, ceea ce a însemnat că fusese învins.

Până la 18 ani, am trăit într-o mahala a Piteștiului, renumită prin oamenii care locuiau acolo și care se ocupau cu potcovitul cailor și boilor, cu spălatul rufelor la cazarma din deal, cu munci necalificate greu suportate de foarte mulți dintre concetățenii mei care aveau de la patru clase în sus. Acolo în mahala erau scandaluri între bărbați, certuri între femei și în toate cazurile tiradele care zburau dintr-o parte în alta erau extrem de colorate, de diverse, de profunde și mai ales de semnificative.

Nu scăpa nicio parte a corpului uman, fără a fi folosite denumirile științifice ale componentelor invocate, nu scăpa nicio ființă din anturajul celor implicați, indiferent de gradul rudenie, nu scăpa nicio tipologie de incident aducător de necazuri teribile care să fie asociate părților beligerante, cum nu lipsea nicio trimitere spere sfinți, biserici și alte entități din cele mai înalte sfere.

Dacă o facultate durează 5 ani și un doctorat a durat 6 ani, deci în 11 ani se obține un nivel de calificare maxim, în cei 18 ani cât am stat la mine în mahala, am pretenția că am atins perfecțiunea în domeniul înjurăturilor și regret că viața nu mi-a dat șansa să mă manifest plenar, pentru a evolua strict în măsura în care nu cei șapte ani de acasă, ci cei 11 ani de stat în mahala rămași după ce am scăzut din 18 pe 7, exact cât mi-a trebuit să iau un doctorat ceva mai târziu, mi-ar fi permis să dezvolt abordări bine țintite, dar care în mediul unde am activat erau nenecesare, căci înjurăturile din ziua de azi sunt descalificante prin lipsa de conținut și de substanță,  în raport cu fibra perenă a ceea ce definea mahalaua copilăriei mele.

Îmi aduc aminte că la Editura Humanitas a lui LIICEANU, a fost publicată traducerea în mai multe limbi a lucrării Povestea poveștilor scrisă de Ion CREANGĂ. Circulă pe Internet și o Baladă scrisă de TOPÂRCEANU, texte care în public lumea le evită, dar care sunt citite de cei avizi de o anume cultură.

Faptul că acum lumea nu mai scrie înjurături este un lucru foarte rău, căci astfel lumea nu mai știe să utilizeze corect cratima. La noi, nu exista înjurătură fără cel puțin o cratimă. Ce trist!



(22 mai 2023)