Nu este vorba de comentarii pe marginea unor probleme, ci de comentariile pe care eu le scriu în programele pe care le scriu. Am simțit nevoia să scriu comentarii pentru că:
- scriu destul de multe programe,
- eu uit ce fac secvențele din programe,
- este nevoie să depanez peste ani programe,
- mă gândesc să fac economie de timp.
- scriu destul de multe programe,
- eu uit ce fac secvențele din programe,
- este nevoie să depanez peste ani programe,
- mă gândesc să fac economie de timp.
Primul lucru pe care îl fac atunci când învăț un limbaj de programare este cum se definesc comentariile. De la limbaj la limbaj există diferențe. Sunt comentarii care se scriu pe fiecare linie. Sunt comentarii care includ mai multe linii consecutive.
De la limbajul FORTRAN am văzut că se scriu comentarii folosind asteriscuri care formează un chenar și se vede mult mai bine zona de comentarii. Mie îmi plac limbajele care au menținut regulile de scriere a comentariilor. Cândva am văzut o carte în care erau prezentate 5 limbaje de programare și autorul sistematizase într-un tabel cu șase coloane datele despre fiecare limbaj. O coloană conținea specificații, iar celelalte 5 coloane se refereau la cele 5 limbaje. Acolo erau definite și comentariile, ceea ce m-a entuziasmat. În C++ dacă vreau să scriu comentarii pe o linie, le preced cu două slash-uri. Dacă vreau să scriu comentarii pe mai multe linii, încep comentariul cu caracterele /* și-l închei cu */.
În limbajul HTML, un comentariu începe <!-- cu și se termină -->.
În programare, avem posibilitatea de a transforma secvențe de program în comentarii și facem niște schimbări utile și simple, mai ales când apar schimbări de algoritmi, în ideea de a elimina anumite prelucrări, mai ales dacă nu suntem siguri că acele eliminări că sunt permanente.
(30 mai 2023)
No comments:
Post a Comment