Se zice că în învățământ lucrează 300.000 de cadre didactice și cred că cel puțin 50.000 de persoane auxiliare, absolut necesare derulării unui proces de educație eficient. Bănuiesc că din cele 350.000 de suflete, cel puțin 250.000 sunt membri de sindicat. Dacă 10% ar fi fost la demonstrație în Piața Victoriei, ar fi trebuit să rezulte la numărătoare 25.000 de demonstranți. Puterea unui sindicat sau a unor sindicate unite constă în numărul de persoane care participă la o demonstrație într-un oraș. Sunt sigur că dacă în Piața Victoriei ar fi fost prezente 200.000 de cadre didactice, cu totul altfel s-ar fi comportat guvernanții. Le-ar fi tremurat izmenele și s-ar fi scăpat pe ei când ar fi privit pe ferestrele Palatului Victoriei spre piață și ar fi văzut marea de oameni. Atunci ar fi luat marea decizie de a satisface integral cererile greviștilor și nu i-ar mai fi umilit cu runde de dialoguri inutile. La 250.000 de demonstranți orice guvern se teme că se va prăbuși căci la iterația următoare se vor alătura și alte categorii de salariați nemulțumiți, iar lucrurile duc spre instabilitate politică gravă și nimeni nu-și dorește lucruri scăpate de sub control, inclusiv violențe.
În concluzie, sindicatele din educație sunt slabe, sunt conduse de lideri îmbuibați, ruginiți, care se luptă să-și conserve privilegiile și nu au un interes special pentru a demonstra forța salariaților care sunt înrolate în sindicatele lor. Când ești o forță, bați cu pumnul în masă, iar cei cărora le vorbești devin simpli executanți, nu stai ca milogul la mâna celui care este în slujba ta și te tratează ca pe o slugă.

Greva aceasta trebuia să aibă loc în martie, cu 300.000 de profesori în stradă, nu acum la șantaj cu examenele și cu legile învățământului în dezbatere. Șantajiștii sunt de regulă slabi, dar abili și-și urmăresc jocul de-a șoarecele cu pisica.
Când voi vedea în Piața Victoriei 150.000 de profesori care demonstrează pentru drepturile lor, atunci voi considera că sindicatele din educație există și se manifestă. La 250.000 de protestatari, voi considera că sindicatele din educație sunt o forță. Până atunci, nu consider nimic.
(21 mai 2023)
No comments:
Post a Comment