pentru mine banii au contat foarte puțin. Nu m-au dominat banii, în ideea că am luptat pentru a avea mulți bani sau am cheltuit fără să gândesc prea mult banii. Am câștigat bani din salariu, din contracte de cercetare, din proiecte, din cărăușie cu ARO 244D.
Niciodată nu am spus că am fost un maestru al chibzuinței, al cheltuirii banilor cu măsură. Am cheltuit banii pe care i-am avut cumpărând atât lucruri necesare, cât și lucruri care mi-au bucurat sufletul.
Uneori am cheltuit banii cumpărând timbre filatelice.
Uneori am cheltuit banii cumpărând cărți pe care le-am citit.
Uneori am cheltuit banii cumpărând un aparat de fotografiat.
Uneori am cheltuit banii cumpărând o bicicletă de semi-curse.
Uneori am cheltuit banii cumpărând cumpărând haine de calitate.
Uneori am cheltuit banii pentru o excursie într-o țară străină.
Uneori am cheltuit banii cumpărând copiilor câte un lucru dorit de ei.
De regulă, dacă mi-am pus în minte atingerea unui obiectiv care presupunea cheltuirea unei sume de bani, am depus eforturile necesare, am strâns acei bani și am cumpărat ceea ce trebuia pentru a-mi atinge obiectivul, căci mă consider un tip care când se concentrează asupra unui obiectiv, luptă să atingă acel obiectiv pur și simplu, nu cu orice preț, dar luptă.
Mi-a plăcut să fiu în trend cu de toate. Când au apărut televizoarele color am cumpărat televizor color. Când au apărut telefoanele mobile, mi-am cumpărat telefon mobil, când au apărut calculatoarele personale, mi-am cumpărat calculator personal. Am mers pe principiul că sunt prea sărac pentru a cumpăra lucruri ieftine și de proastă calitate. Din respect față de mine, tot ce am cumpărat a fost doar de foarte bună calitate și nu mi-e rușine că am procedat așa.
Nu mi-a plăcut să pun ban pe ban pentru a avea bani, de dragul de a avea bani. Mi-a plăcut să muncesc pentru a câștiga banii, dar mi-a plăcut și mai mult să mă bucur de banii pe care i-am câștigat. Uitându-mă în urmă, nu regret nimic. Nu regret că mi-am cumpărat cam tot ceea ce mi-am dorit, nu regret că m-am distrat cât mi-am permis să mă distrez, nu regret că mi-am alimentat câte un hobby în măsura în care mi-au permis banii rămași după ce acopeream nevoile casei și ambițiile personale.
(15 mai 2023)
(15 mai 2023)
No comments:
Post a Comment