Îmi amintesc cu tristețe cum era problema cu cenzura în vremurile comuniste. Îmi venea rândul cumva o dată pe an să fac o informare politică pentru ședințele de partid. Scriam eu ce scriam vreo două pagini extrăgând din ziare ce făcuse CEAUȘESCU și CEAUȘEASCA într-o lună de zile. Erau fraze standard, formulări specifice limbii de lemn. Trebuia ca înainte de ședința de partid, cel ce făcea informarea politică, să treacă pe la comitetul de partid, unde era un tovarăș care citea cele două pagini și unde i se părea lui ceva ce nu era în linia partidului, fie tăia paragraful, fie intervenea cu pixul și făcea completări. Mie îmi plăcea că respectivul știa citate din cuvântările rostite de tovarășa. Le introducea în textul meu, căci avea posibilitatea s-o facă pe verso. Mergeam cu două foi, doar pe o față scrise de mine. Deci cenzura comunistă funcționa și la o amărâtă de informare politică.
Aveam un amic poet și l-am văzut de câteva ori foarte cătrănit. O dată mi-a zis că l-a chemat la gazetă, căci pe vremea aceea erau gazete unde publica lumea proză, poezii, fragmente de roman, unde un tovarăș de la partid, l-a muștruluit în legătură cu o strofă. El mi-a recitat strofa și n-am băgat de seamă să fie ceva subversiv acolo, căci poezia era despre bătrâni și despre satul lor. Nu avea optimism, lumină, voioșie acea poezie, iar strofa incriminată descria cenușiul din acel sat. În presa locală cenzura era la ea acasă.
În presa centrală și în edituri existau indivizi vigilenți care analizau totul. La teatre se organizau vizionări. Au fost situații când spectacole pregătite cu migală au fost interzise, căci la vizionare s-a considerat că sunt nepotrivite, că atentează la valorile eticii și echității socialiste și la morala comunistă. Răspundea de cenzură la cc al pcr, tovarășul DULEA. Când un scriitor era chemat la tovarășul DULEA era de rău. Însemna că volumul său tipărit va fi trimis la topit căci încălca normele trasate prin tezele din iulie 1971. Lucrurile erau foarte clare și victimele erau sigure. Se știa exact ce nu este voie să se facă, despre ce nu este voie să se scrie. Cine făcea altfel, muncea degeaba, căci produsul nu vedea lumina scenei sau a tiparului și gata.
La finala emisiunii e-UMOR am avut ocazia să văd cum un membru al juriului și aici mă refer la tovarășa DELIA a venit cu elemente de cenzură, spunând exact ca tovarășul DULEA din vremurile comuniste, ce subiecte trebuie și ce teme nu trebuie abordate într-un roast. Am văzut că a fost deranjată de o chestie care o avea pe ea ca subiect. Această persoană nici nu are ce căuta în juriu, căci nu are nicio tangență cu teatrul, cu stand up. Ea este cântăreață. În afară de cântecul ăla cu hai rămâi cu mă-ta, mie nu mi-a plăcut nimic cântat de ea. Nici n-are voce. Am încercat să-i urmăresc un concert la Sala Palatului, dar după trei minute am schimbat canalul. Este obositoare. Tovarășa DELIA nu dorea ca într-un roast să apară vedete răsuflate, să se scrie despre femei cu ochii negrii. Îmi amintesc ce reacție disproporționată a avut bipeda, când un concurent a parodiat melodia Cine m-a făcut om mare. Mi-a adus aminte când la un cenaclu, un nene anonim a făcut o parodie despre un poețel aflat în sală. Tot așa, poețelul s-a dezlănțuit să-l desființeze pe cel care parodiase, făcând poețelul conexiuni aberante cu politica partidului. A fost temperat. Pe tovarășa DELIA n-a temperat-o nimeni.
Să vină revoluția să ne scape de tovarășa DELIA!
(28 decembrie 2021)
No comments:
Post a Comment