Monday, December 27, 2021

Vasile MURARU practică un comic de un anume fel

Vasile MURARU este actor de comedie. L-am văzut la televizor. El era prea tânăr în vremea când eu mergeam să văd spectacole la Teatrul TĂNASE, unde juca și chiar marele Grigore VASILIU BIRLIC în piesa BIRLIC, cu o actriță tânără pe nume Nancy, parcă. El a jucat mult cu Nae LĂZĂRESCU, cel pe care-l știam de la brigada artistică a ASE, când eram eu student în anul întâi. 

Umorul practicat de Vasile MURARU și de Nae LĂZĂRESCU nu este pe gustul meu și scheciurile lor le-am urmărit ca piese dintr-un puzzle, să nu pierd alte copmponente ale programelor de duminică, de Revelion sau de varietăți.

Să nu se creadă că sunt un tip care nu ascultă manele, care nu ascultă bancuri porcoase sau glume tari. Le ascult. Numai că Vasile MURARU și Nae LĂZĂRESCU nu erau pe gustul meu.

Vasile MURARU a apărut în scheciuri precum: De vorbă cu LENIN, Viața de influencer în România, Nebunii, Ce-o să fie, ce-o să fie, Cu găina la doctor, Șatra, Doi vulpoi, Prima groapă, Lordul Graham, Răposata, bocitorul și preotul, Aspirina și piramidonul, Violatorul de la ora cinci, Călugării, escrocii și spovedania, Cât dai mielul?, Întâlnire romantică cu soacra, dar și multe altele. Internetul este plin de scheciuri cu Vasile MURARU.

Vasile MURARU a jucat alături de Dem RĂDULESCU, Valentina FĂTU, Marian HUDAC, Alexandru ARȘINEL.

Vasile MURARU a jucat și în multe filme ale unor regizori precum Mircea VEROIU, Haralambie BOROȘ, Gheorghe VITANIDIS, Virgil CALOTESCU, Nicolae CORJOS, Constantin PĂUN, Răzvan ANDREI și mulți alții.




(27 decembrie 2021) 

No comments:

Post a Comment