Saturday, December 25, 2021

Maria CÂRNECI, cântăreață de muzică populară

Cântăreața Maria CÂRNECI, originară din Perșinari, județul Dâmbovița, este o prezentă specială în peisajul nostru muzical.
În repertoriul lui Maria CÂRNECI se află cântece precum Am un foc la inimioară, Lasă-mă mamă și tată, Mult mă supără un dor, Neică, ce credeai că mor, Fir-ai tu să fii, Gheorghiță, Ieși, miresică, din casă!, Supărat e omul tare, Afară e vreme rea, A-nflorit floarea de tei, Neică, oare ce gândești, De te-aș blestema și-aș plânge, Mai ține-mă Doamne tare, Frumos ești și-ți șade bine, Te-aștept și sper să vii măi neicuță, Cum se duce neică, luna printre nori, Neică, inima mă doare, Stau cu gîndul tot la tine, Floarea vieții mele, Dragostea și frumusețea, Unde s-au dus anii tinereții, Mamă care mi-ai dat viață, Pentru neica-l meu, Frică-mi e că mor mîine, Haideţi fetelor, la joc, Ia zi, lăută!, Cu neicuţa când eram, Neică, ce credeai că mor, Neică, am zis că ești om bun, Am pe neica la Pitești, Ce-o avea lumea cu mine, Cucule, străin mai ești, De n-ar fi dorul pe lume, Ia zi, lăută!, Neicuță cu ochii verzi, Vorbesc dușmanii, vorbesc, A trecut, neică, mult timp, Stau și văd cum mi se duce, Cât părinții sunt în viață, dar și multe altele.
A înregistrat albume precum De n-ar fi dorul pe lume, Cântece de petrecere, dar și altele.
Maria CÂRNECI are un. repertoriu vast și o voce plină, studiată. Cântă îngrijit. Este prezentă în emisiuni de televiziune. ea cântă și cântece din așa-zisul folclor nou, adică este vorba de cântece făcute instantaneu, care țin seama de ceea ce este la modă. Unele dintre cântece și le compune singură. Aș prefera ca din 10 cântece vreo 5 sau 6 să fie compuse de cântăreață, dar restul să fie culese. Se simte când versul este scris de cineva comparativ cu versurile culese din popor, căci versurile din popor sunt cizelate, sunt perfecte. Unele au metafore și sensuri nebănuite. Versurile scrise de cineva care nu este poet din născare sunt făcute, sunt directe, sunt simple și au teme comune, iar verbul e cu încărcătură limitată. Am căuta în repertoriul lui Maria CÂRNECI cântece din repertoriul clasic, dar nu am găsit. Aștept.




(25 decembrie 2021)









No comments:

Post a Comment