Thursday, December 23, 2021

Alexandru ARȘINEL, un slujitor credincios al comediei

Pe artistul Alexandru ARȘINEL l-am văzut acum foarte mulți ani când am mers la un spectacol la Teatrul TĂNASE din Calea Victoriei. Drept vorbind, nu m-a dat pe spate acel spectacol. Eu citisem despre cum erau spectacolele pe Brodway și chestiile de la TĂNASE erau vechi, prăfuite. Deși Alexandru ARȘINEL era o vedetă, se pierdea în acel talmeș-balmeș pestriț și inegal. Când am fost cu copii la teatrul de vară de la Mamaia am văzut pe ARȘINEL și pe POPEASCA într-un cuplet, dar chiar nu mi-au plăcut căci glumele lor erau răsuflate și mai deocheate, căci la televizor nu îndrăzneau să le zică. L-am văzut pe Alexandru ARȘINEL la televizor după ce Stela POPESCU nu a mai a apărut cu BĂNICĂ ăl bătrân. 
Alexandru ARȘINEL are o voce fantastică. Trebuia să cânte în principal. Are un album de romanțe care include romanțele: Mândra mea de altă dată, În fânul de curând cosit, În rariștea de lângă vii, Dorurile mele, Am iubit doi ochi albaștri, Îți mai aduci aminte doamnă, Te aștept pe același drum, Dacă-n douăzeci de toamne, Frumoasa mea cu ochii verzi, Scrie-mi mamă despre satul, De ce m-ați dus de lângă voi, La fereastra cu zorele, Călugărul din vechiul schit, Ai și venit la mine toamnă, La fereastra casei mele, Cruce albă de mesteacăn. Alexandru ARȘINEL a cântat mult și am văzut că vocea sa caldă bărbătească se potrivea cu multe hituri românești precum Să-mi cânți cobzar, Cel mai frumos tangou din lume, O strângere de mână, dar și internaționale cărora el le făcea față cu brio, așa cum a cântat My Way al lui SINATRA. Numai că la noi nu se practică astfel de abordări și banul se face din scheciuri spuse în spectacole sau în șușe.
Am înțeles că a fost director la TĂNASE. S-a vorbit de operația lui de rinichi se pare. Presa bate câmpii și umblă după senzațional. Știu că în anii aceștia de pandemie Teatrul TĂNASER a procedat greșit cu modul în care a oferit câte ceva din arhiva lor de cuplete și spectacole înregistrate. Doreau să creeze senzația tâmpită că sunt live oferind acces doar între ore fixe exact cu orele de derulare a unui spectacol. Ridicol. Atât i-a dus bibilica. La MET spectacolele erau pe 24 de ore și zide zi. Era MET nu un teatru leșinat, de pomanagii care stau cu mâna întinsă la bugetul primăriei, așa cum stau teatre din București, lipsite de performană.
Am înțeles că Alexandru ARȘINEL a jucat în filme. Nu l-am văzut, deci nu comentez.
Cu Alexandru ARȘINEL mi-au plăcut cupletele salutări de la TĂNASE, Billy BOY, Ce faci astă seară, tu?, Cine e Didina?, Julia, Cât ai dat mielul?, dar și multe altele, Revelioanele cu Alexandru ARȘINEL și Stela POPESCU erau așteptate cu mare interes.


(23 decembrie 2021)


No comments:

Post a Comment