Monday, December 20, 2021

Clasarea de dosare

Există în justiție posibilitatea de a prelungi termenele de judecată a cauzelor prin nenumărate mijloace pe care le folosesc toți cei implicați în derularea unei acțiuni judecătorești. Așa vedem cum procese despre pământ durează zeci de ani, cum procese de corupție durează și ele ani și ani, cum procese despre retrocedări durează și durează și durează.

Când un dosar se clasează ori nu există cauza, ori inculpatul a decedat și dispare elementul esențial care a declanșat acțiunea. Uneori, clasarea este dorită de cei ce asigură managementul actului de justiție, întrucât continuarea nu ar duce la nimic sau la nimic bun.

Când am scris pe site-ul meu că un examen cu studenții se susține până moare profesorul sau trece studentul, multă lume a fost iritată, dar pe la colțuri mi s-a dat dreptate. Eu știu câteva dosare, mai precis două,  care trebuie să fie clasate, nu din lipsă de probe, ci pentru că autorul va pleca dintre noi, moment pe care prin amânările și reluările exersate, toți îl așteaptă pentru a răsufla ușurați. Unul este un dosar foarte greu, care ar lămuri lucruri de nelămurit din istoria noastră recentă, iar al doilea ne-ar aduce un prejudiciu de imagine colosal, pentru că 51, 23% și 50,33% înseamnă milioane, dar nu de lei, dolari sau euro.


(20 decembrie 2021)

No comments:

Post a Comment