Pe profesorul Marin ANDREICA îl știu de când lumea. Era un tânăr foarte înalt și-i sclipeau ochii-n cap, semn al inteligenței. Este absolvent al Facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică, Secția de Cibernetică Economică, promoția 1974.
Până a ajunge să lucreze la Catedra de Eficiență Economică a Investițiilor, Marin ANDREICA a lucrat la Institutul pentru Conducere și Informatică - ICI, iar din 1980 a venit prin concurs asistent universitar, după care a devenit lector universitar și după 1990 a devenit conferențiar universitar și apoi profesor universitar, El a susținut în anul 1985 teza de doctorat de 200 pagini intitulată Metode statistice de fundamentare și optimizare a planului de producție în unități industriale, sub conducerea profesorului universitar Ludovic TOVISSI, cel care mi-a fost și mie conducător științific de doctorat.

În vremurile de demult, am discutat de multe ori cu mai tânărul meu coleg, care a scris multe cărți foarte interesante și pe care le-am apreciat în mod deosebit. De câte ori publica o carte, am avut privilegiul să primesc de la el câte un exemplar cu autograf, ceea ce mă făcea să mă simt foarte mândru de mine, din moment ce un tip de talia științifică a lui Marin ANDREICA se gândea la mine și avea așa gânduri alese la adresa persoanei mele.
El a publicat lucrări precum: Metode și modele de planificare, publicată în 1988 la Editura Științifică și Enciclopedică, Studii de caz privind modelarea si simularea proceselor economice in constructii, publicată la Editura ASE în anul 1993, Leasing - cale de finanțare a investițiilor pentru întreprinderi mici și mijloci, editată la CRIMM în anul 1997 cu ISBN 973980800X, Previziune microeconomică : elemente de gestiune previzională a societăților comerciale, publicată la Editura Cibernetica MC în anul 2007, ISBN 9789739691697, Modelarea si simularea proceselor economice, realizată împreună cu profesorul Marcel STOICA și publicată în Editura ASE în anul 1993, dar și multe alte cărți, articole publicate în reviste de specialitate prestigioase, precum și comunicări la conferințe științifice de specialitate, publicate în volumele acestora.
Eu sunt prieten pe rețele de socializare cu profesorul Marin ANDREICA pe care îl consider un adevărat făuritor de școală modernă în domeniul modelării cibernetice a proceselor specifice laturii investiționale bazate pe criterii de eficiență, ceea ce în condițiile de azi face diferența între proiectele de succes și cele doar începute, căci complexitatea vieții economico-sociale de azi impune folosirea instrumentelor de modelare de care profesorul Marin ANDREICA și discipolii lui pe care i-a condus la doctorat, au format o școală de gândire și practicienii trebuie doar să se folosească de ceea ce deja ei au realizat.
Am regretat enorm că o personalitate de talia profesorului Marin ANDREICA nu și-a găsit loc în Catedra de Cibernetică Economică, nou înființată după anul 1990. Viața a corectat această eroare totuși.
(11 februarie 2023)
No comments:
Post a Comment