În vremurile comuniste, existau persoane cu funcții importante care alegeau calea exilului. Fie că prindeau o deplasare în interes de serviciu într-o țară din Lumea Liberă, fie că li se aproba o excursie în Franța, Germania, Italia, Anglia sau Japonia și ajunse acolo, respectivele persoane nu se mai întorceau în România comunistă și cereau azil politic. Mirajul era foarte mare, dar dintre sutele de români care au ales calea exilului, un număr foarte mic au reușit să se realizeze în Occident.
Imediat când se afla că o persoană cu anumită funcție a rămas în Occident sau mai exact a fugit în Occident, imediat se intra în cabinetul său și se puricau cărțile din bibliotecă. Atunci când o carte avea autograf de la autori, imediat foaia cu pricina era ruptă și distrusă. Trebuia să nu rămână urme din care să rezulte că autorul X sau autorul Y au făcut dedicații apreciind calitățile celui care a ales calea exilului, căci din momentul în care nu se mai întorcea în scumpa noastră țărișoară, era considerat trădător al cauzei comuniste, al idealurilor noastre socialiste. Cei care rupeau acele pagini erau de la secretariatul celui fugit, căci se simțea dorința de a-i proteja pe cei rămași, dar care semnaseră autografe, fiind în orice moment supuși tirurilor critice că au scris texte laudative la adresa unor trădători, pentru că au dat dovadă de superficialitate și de necunoașterea gândurilor ascunse ale celui care a ales calea exilului.
Imediat când se afla că o persoană cu anumită funcție a rămas în Occident sau mai exact a fugit în Occident, imediat se intra în cabinetul său și se puricau cărțile din bibliotecă. Atunci când o carte avea autograf de la autori, imediat foaia cu pricina era ruptă și distrusă. Trebuia să nu rămână urme din care să rezulte că autorul X sau autorul Y au făcut dedicații apreciind calitățile celui care a ales calea exilului, căci din momentul în care nu se mai întorcea în scumpa noastră țărișoară, era considerat trădător al cauzei comuniste, al idealurilor noastre socialiste. Cei care rupeau acele pagini erau de la secretariatul celui fugit, căci se simțea dorința de a-i proteja pe cei rămași, dar care semnaseră autografe, fiind în orice moment supuși tirurilor critice că au scris texte laudative la adresa unor trădători, pentru că au dat dovadă de superficialitate și de necunoașterea gândurilor ascunse ale celui care a ales calea exilului.
Disperarea a fost infinită în primele zile de după 22 Decembrie 1989, la poeții și la prozatorii ale căror lucrări ce au fost publicate au fost dăruite de autorii lor lui Nicolae CEAUȘESCU, cu autografe conținând dedicații care evidențiau calitățile destinatarului, ei întrecându-se în a folosi sintagme dintre cele mai neobișnuite care să scoată în evidență trăsăturile cu care destinatarul era înzestrat prin imaginația extrem de prolifică a autorilor slugarnici, supuși, lingăi, dependenți, umili, hrăpăreți și ariviști.
Sunt sigur că nimeni nu a plecat din România înainte de 1989 de bine, cum nu se pleacă nici acum de bine. Toată lumea dorește să-și făurească o viață mai bună, urmându-și acea cale a destinului care îi este scrisă în stele și pe care nimeni nu are cum să și-o modifice oricât ar vrea s-o facă.
(28 decembrie 2022)
(28 decembrie 2022)
No comments:
Post a Comment