Excursie proletară în Caraiman

În vremurile comuniste lumea nu era așa de sofisticată ca în zilele noastre. Venea un coleg cu ideea de a merge undeva. El se ocupa de stabilirea:
- traseului și a programului pe ore și zile,
- a costului cu biletele de călătorie,
- definirea cazării și a meselor,
- dificultății traseului, a duratelor de deplasare,
- nivelului de confort, pentru a nu exista discuții,
- grupului de participanți după afinități,
- informarea asupra zilei și orei de plecare.

Am participat la multe astfel de excursii. Niciodată nu am ridicat probleme, nu mi-am exprimat niciun moft, ci am căutat să mă bucur de tot ceea ce mi s-a oferit, pentru că dacă aș fi vrut ceva special, cu siguranță mi-aș fi organizat singur după gustul și după punga mea, ceva care să fie sofisticat, select și exclusivist.

În martie 1973, pe când aveam 26 de ani, am plecat într-o excursie pe muntele Caraiman și am stat la cabana cu același nume. Condițiile erau de cabană, mâncarea era la prețuri foarte bune, grupul format era excelent, veselia și distracția au fost la ele acasă.

În vremurile acelea cultura noastră era foarte limitată și nu existau restricții severe legate de ocrotirea monumentelor, așa cum există în ziua de azi. Se vorbea de protejarea lor, dar lucrurile se opreau la a nu scrie, la a nu scrijeli, la a nu sparge, la a nu rupe. Acum, când văd fotografia aceea de la Babe, unde am așteptat ca alte grupuri care erau în fața noastră să ne dea și nouă șansa de a ne urca acolo, deja mă îngrozesc. Dar la școală nu se discuta despre ceea ce se discută azi și nici cei mai în vârstă nu ne spuneau nimic, iar noi mai tineri și mai fără minte, exageram, fără să ne dăm seama că facem rău naturii.

(16 decembrie 2022)
-