Friday, December 30, 2022

Semnificația zilei de 30 decembrie 1947

 În anul 1966 ziua de 30 decembrie 1947 însemna ziua în care a fost abolită monarhia, principalul sprijin politic al reacțiunii interne și externe. România s-a proclamat republică populară, stat al dictaturii proletariatului.
După 1970, ziua de 30 decembrie 1947 a căpătat semnificația transformării revoluției democratice în revoluție pentru instaurarea societății socialiste, sub conducerea partidului comunist.
După anul 2000 despre ziua de 30 decembrie 1947 s-a spus că Regele MIHAI I a fost șantajat să abdice și România a devenit republică. În această zi Regele a semnat actul de abdicare, act care este reprodus în cărțile de istorie și se află și pe Internet. Acest act trebuie citit cu mare atenție. Nimeni nu abdică de plăcere și nici de bucurie. Mai există și alte forme de a părăsi tronul, iar istoria Franței are nenumărate exemple în care poporul marca finalul de drum, urmat de începutul de drum.
Ceea ce s-a întâmplat după 30 decembrie 1947 se știe și istoria a consemnat calvarul prin care a trecut poporul român până la 22 Decembrie 1989 și după aceea, căci nici în ziua de azi nu și-a revenit din tulburarea de la 23 august 1944, care s-a dorit cu mult mai mult decât o schimbare de macaz, ci o așezare pe o orbită de a deveni satelit a celei ce era numită 1/6 din populația globului.



(30 decembrie 2022)

No comments:

Post a Comment