De regulă sunt un tip grijuliu cu lucrurile mele. Nu știu cum s-a întâmplat dar am pierdut o carte pe care am scris-o cu mulți ani în urmă. Când mi-a venit ideea s-o scriu a fost determinată de faptul că un nene a încropit un colectiv și a publicat o carte, evitându-mă deși lucram la acea disciplină. Era un semnal negativ pentru mine. M-am enervat și l-am anunțat pe conducătorul meu de doctorat că voi lipsi cam trei săptămâni. Omul s-a uitat la mine și m-a aprobat. Știa că nu voi lipsi fără motiv, căci ori de cîte ori dispăream, atunci când îmi făceam apariția veneam eu cu ceva.
În cele trei săptămâni am lucrat ca disperatul direct pe foi de tipografie, un fel de format X5 și mi-am dactilografiat singur cele câteva sute de pagini. A rezultat cartea referită prin:
Ion IVAN - Construirea sistemelor de programe, Litografia ASE, București, 1979, 425 pagini.
În cele trei săptămâni am lucrat ca disperatul direct pe foi de tipografie, un fel de format X5 și mi-am dactilografiat singur cele câteva sute de pagini. A rezultat cartea referită prin:
Ion IVAN - Construirea sistemelor de programe, Litografia ASE, București, 1979, 425 pagini.
Am inclus în această carte rezultatele mele legate de managementul calității software, deși cartea apărea ca volumul al III-lea al disciplinei despre care aminteam că am fost evitat de distinsul meu coleg, cu care din acel an nu am mai avut relații de colegialitate cordiale. Cartea a inclus mulți indicatori de calitate și avea multe exemple, căci lucrasem de-a lungul anilor pe această problemă.
Am reținut pentru mine câteva exemplare. Am oferit și prietenilor mei exemplare ale cărții. În timp m-am mutat de mai multe ori și am reușit performanța să pierd multe materiale interesante, dintre care și cartea Construirea sistemelor de programe și îmi pare nespus de rău. Un coleg zicea că o are la el în bibliotecă. Nu am mai insistat, căci și el s-a mutat de mai multe ori. O consider pierdută și asta este!
(20 decembrie 2022)
No comments:
Post a Comment