Când în anul 1990 s-a trecut la restructurarea facultății noastre și aceasta a devenit Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, în programa de învățământ a Secției de Informatică Economică, programă construită după programele de învățământ ale celor mai bune universități din USA, a apărut și disciplina Structuri de date. Eu mai avusesem ceva tangențe cu structurile de date în vremea când lucram în limbaj de asamblare, așa că mie mi-a revenit sarcina să mă ocup de această disciplină. Pe atunci nu era Internet, dar am mers în biblioteci precum cea de la ICI, cea de la Politehnică de la facultatea de Calculatoare, la Universitate, la INID. Am mers și la Biblioteca Americană unde aveam fișă de cititor încă din vremurile comuniste. Am găsit multe materiale foarte bune, dar cea mai bună era cartea lui WIRTH pe care eu o aveam în copie xerox de prin 1980, căci avea ceea ce mă interesa, adică implementări în limbajul PASCAL, limbaj la modă în acea perioadă.
Șansa mea a fost să-l întâlnesc pe tânărul Romică ADAM, un student excelent din punct de vedere a calităților de programator. El a devenit asistent universitar stagiar și am început să colaborăm la realizarea de materiale pentru cursul de Structuri de date. Așa au apărut și cursul și culegerea de probleme de stucturi de date, referite prin:
Ion IVAN, Romică ADAM - Structuri de date și programe PASCAL, Editura QED, București, 1992, 186 pag,
Ion IVAN, Romică ADAM - Culegere de probleme - Structuri de date și programe PASCAL, Editura QED, București, 1992, 170 pag,
Parcursul realizării acestor două cărți a fost unul normal și anume:
- am citit cărți de structuri de date,
- am lucrat pe calculator programe care foloseau structuri de date,
- am scris diferite mici materiale pentru studenți,
- am dezvoltat chestiuni proprii despre structuri de date,
- am schițat cursul și culegerea de probleme,
- am scris și rulat programe pentru a fi incluse în cărți,
- am inclus în cărți doar programele care au fost foarte bine testate,
- trecut la elaborarea capitolelor.
În acele vremuri nu existau așa de multe calculatoare ca acum și problema compilatoarelor pentru limbajul PASCAL nu era rezolvată așa cum este rezolvată acum, ci a trebuit să lucrăm până seara târziu la Sindicatul Energeticienilor de pe Calea Dorobanților de lângă restaurantul Perla, dar am reușit să finalizăm. Au ieșit două cărți, zic eu, cu destul de multe chestii originale, pentru că și eu și Romică ADAM eram programatori, care înțeleseserăm programarea, din moment ce lucram curent și voioși în limbaj de asamblare, limbaj care spulberă toate misterele legate de gestiunea memoriei la nivel de bit, poziționarea indicatorilor de condiție, moduri de adresare și ciclurile mașină.
Consider că am procedat corect, formând echipă cu un tânăr deosebit de talentat, care lucra foarte bine în zona programării și cu care am reușit să colaborez excelent, pentru că Romică ADAM este un om de construcție, cu idei, care știe să înceapă ceva și să finalizeze.
(19 december 2022)
No comments:
Post a Comment