Ce înseamnă să ai o profesie?

Acum mulți ani, despre un bărbat se zicea că e bun de însurătoare dacă are:
- o meserie,
- armata făcută,
- un loc de muncă.

Pe vremea mea, a avea o meserie însemna să ai o școală de meserii terminată cu diplomă sau să fi absolvit o facultate care oferea o profesie clară precum arhitect, doctor, contabil, inginer mecanic, violonist, profesor de sport sau ceva asemănător. A avea armata făcută era semn de bărbăție, că numai un bărbat adevărat știe să țină o pușcă în mână și să tragă cu ea. În mintea oamenilor era ideea că armata îl disciplinează pe tânăr și-l face să fie bărbat căci în armată soldatul își face patul, își face ghetele, își calcă pantalonii, umblă curat și îngrijit, căci altfel dă de bucluc. În armată cine este indisciplinat este pedepsit cu zile de carceră sau e pus să spele closete și este verificat dacă a făcut treabă bună sau nu. Pentru a avea o meserie tânărul trebuia să facă cel puțin doi sau trei ani de școală profesională sau patru sau cinci ani de facultate, căci ideea de a învăța o meserie la locul de muncă sau din zbor, nu prea exista.

În vremurile de demult, un tânăr trebuia să aibă un loc de muncă stabil. Dădea de gândit dacă un tânăr își schimba des locul de muncă și mai ales dacă nu era apreciat la uzină, la birou sau pe ogor, căci veștile proaste circulau foarte repede în comunități și echivalau cu a pune o tinichea de coada cuiva.

În ziua de azi lucrurile sunt schimbate radical.

Au apărut noi și noi meserii.

Lumea nu mai merge la locul de muncă, ci la job.

Ideea de a avea o calificare dovedită cu un certificat este desuetă.

Faptul că omul a terminat o facultate unde a învățat ceva și lucrează în alt domeniu e ceva natural.

Nu mai interesează pe nimeni că o persoană are sau nu un certificat de calificare, interesează doar ce face.

Schimbarea cu frecvență mare a locului de muncă e interpretată doar ca dorință de salariu mare.

Acum se vorbește despre carieră și despre viața personală care trece pe planul al doilea.

Și totuși, apare și momentul adevărului, atunci când se urmărește trecerea la un alt nivel, acolo unde se cere un dosar în care piesele de bază sunt:

- școlile absolvite,

- certificatele de calificare obținute,

- caracterizări de la locurile de muncă,

- lista cu rezultatele efective,

- descrierea activităților pe care știe să le efectueze,

- calificative de la alte locuri de muncă.

Atunci fiecare dintre noi vedem cine suntem și ce părere au cei avizați despre noi. Am văzut când se discută astfel de dosare ale persoanelor și am văzut cum membri ai comisiilor strâmbă din nas la auzul denumirii unor universități absolvite de candidați sau de numele unor reviste unde au publicat articole. Să nu uităm căci nu numai dosarul este esențial, ci și participarea la teste, probe practice și la dialogri cu angajatorul, unde acesta își dă imediat seama cum stau lucrurile, căci înainte de a căuta punctele tari, din dosar, din activitatea practică. din teste, din discuții răzbat minusurile, care cântăresc enorm.


(17 decembrie 2022)