Am trăit vremuri aspre. Îmi aduc aminte cum în octombrie 1989 un nene de la catedra de doctrine politice și economice, țopăind de fericire, ne povestea nouă la informarea politică de la adunarea de partid, de ce e nevoie ca Nicolae CEAUȘESCU să fie ales secretar general al partidului, nu de congresul sl XIV-lea, ci de întregul popor. Fac o paranteză, peste ani un lider PSD, pârnăiaș după aceea, a dorit și el tot așa, să-l aleagă președinte tot partidul, nu congresul... Bolile devin molipsitoare când e vorba de grandomanie. Am scris toate acestea pentru că informările politice ale profesorului Mircea STOICA cu acre eram în aceeași organizație erau mult mai colorate. Aflam de la el cum un candidat la președinția USA a trebuit să se retragă că a fost dat în gât de o balerină cu care avea o aventură. Un senator s-a compromis când într-o cabină de closet a întins piciorul spre un alt pantof, ca semn că și el vrea. Multe altele asemenea pigmentau informările politice, care de regulă, trebuiau să fie niște extrase din Scânteia, cu tot ce făceau Ceaușeștii. Profesorul Mircea STOICA avea cultură. Era un om de spirit și știa să se poarte cu tinerii. El nu stătea în prezidiu. El stătea cu noi, cu masele. M-a impresionat cât de direct era atunci când vedea câte-o asistentă neglijent îmbrăcată, fără sutien de exemplu, în tricou și ne atrăgea atenția să citim ce-i scrie respectivei pe frunte. Ne miram, spuneam că nu vedem niciun înscris, iar profesorul descifra ceea ce noi nu vedeam, căci era om de mare cultură și de mare spirit.
(13 martie 2023)
No comments:
Post a Comment