Și Ana ISPAS era solistă a orchestrei Doina Argeșului din Pitești. Am văzt-o și pe Ana ISPAS la repetițiile de la Căminul cultural 23 August din Găvana. Îmi plăcea vocea ei. Cânta clar. Avea un costum popula frumos, căci eu știam de copil ce înseamnă un costum popular adevărat, căci mama avea multe costume populare cusute de mâna dumneaei.
Îmi plăcea la Ana ISPAS dicția. Se înțelegea ce cânta și dirijorul nu o întrerupe din cântat pentru a relua ceva care nu ieșea bine, cum se mai întâmpla cu alți cântăreți.
Pe Ana ISPAS n-am mai văzut-o de când eram elev în școala generală, dar și acum am în minte imaginea ei care cânta destul de departe de microfon, căci avea o voce puternică. M-a mirat teribil de tare faptul că Ana ISPAS cânta la repetiții exact cum o făcea la spectacol. De la ea am ajuns eu la concluzia că un actor mare, e la fel de mare la repetiții, dar și la premieră sau la celelalte spectacole. Actorul care spune că rupe gura târgului la premieră și dă rasol la repetiții este un actor mediocru. Ana ISPAS m-a făcut ca cu mintea mea de copil să regândesc multe aspecte pe care eu le vedeam de la suprafață, fără a le pătrunde la nivel de esență. Și studenților mei le-am zis că programatorul adevărat scrie programe adevărate mereu, nu nuami când i se oferă sume importante, căci el este foarte bun mereu sau este mediocru, tot mereu.
(31 martie 2023)
(31 martie 2023)
No comments:
Post a Comment