Monday, March 27, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Eugenia LILEA

Au fost multe dăți când am avut ocazia să merg spre casă cu profesoara Eugenia LILEA, căci aveam apartamentele în aceeași mahala, mă refer la mahalaua Berceni, undeva la capătul Bucureștiului, spre Bulevardul BRÂNCOVEANU, respectiv strada Dumitru PETRESCU. Discutam diverse, ca persoane destul de amărâte, căci vremurile bolșevice pe care le-am trăit, nu duceau spre nicio direcție, din moment ce așteptam mai mult să murim decât să promovăm de la lector spre altă direcție.Noroc că a venit Revoluția în decembrie 1989 și s-au descătușat energiile de am ajuns și noi profrsori.
Eugenia LILEA era cadru didactic la Catedra de Statistică, iar eu eram la Catedra de Cibernetică Economică, fiecare fără vreo șansă de a promova înainte de 1989.
Eugenia LILEA a susținut a susținut în anul 1979 teza de doctorat de 155 pagini intitulată Metode statistico-matematice folosite in studierea factorilor care influenteaza productia agricola animala și coordonată de profesorul universitar Mircea BIJI.
Eugenia LILEA a scris cărți pe care lea publicat, din care enumer aici:  Statistica realizată împreună cu Zizi GOSCHIN, Doinea BOLDEANU, Mihaela VĂTUI - 2001,  Statistica aplicata realizată împreună cu Zizi GOSCHIN,  Mihaela VĂTUI - 2002,  Statistica economica realizată împreună cu Vergil VOINEAGU, Zizi GOSCHIN, Doinea BOLDEANU, Mihaela VĂTUI - 2001, Statistica : Indicatori, definitii, formule de calcul realizată îmtreună cu Zizi GOSCHIN, Doinea BOLDEANU, Mihaela VĂTUI - 1999, dar și multe altele.
Pe mine m-a impresionat Eugenia LILEA prin puterea ei de muncă, prin caracterul ei direct de a pune problemele și prin caracterul realist al abordărilor, atunci când era vorba de a realiza un proiect, căci înainte de toate făcea o analiză amănunțită și abia după aceea trecea la treabă, fără a se lăsa pradă unui entuziasm care nu are baze reale. Dovadă stă faptul că la realizarea lucrărilor a făcut parte dintr-o echipă care a avut foarte mici fluctuații structurale, tocmai datorită cunoașterii stilului de lucru al colegelor sale Zizi GOSCHIN, Doinea BOLDEANU și Mihaela VĂTUI.


(27 martie 2023)

No comments:

Post a Comment