George MOLDOVEANU profesorul de la catedra de Management, este omul cu care mă cunosc din vremurile când amândoi eram, asistenți universitari. El este absolvent al Facultății de
Economia Industriilor, Construcţiilor şi Transporturilor din
cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, promoția 1973.
În anul 1982, George MOLDOVEANU a susținut teza de doctorat de 178 pagini intitulată Optimizarea activității de programare a fabricației în condițiile producției de unicate și serie mică și coordonată de profesorul universitar Constantin BĂRBULESCU.
În anul 1982, George MOLDOVEANU a susținut teza de doctorat de 178 pagini intitulată Optimizarea activității de programare a fabricației în condițiile producției de unicate și serie mică și coordonată de profesorul universitar Constantin BĂRBULESCU.
George MOLDOVEANU a scris și publicat cărți precum: Managementul operațional al producției - 1999, Analiza organizațională - 2000, Analiza și comportament organizațional - 2005, Turbulența si flexibilitate organizațională împreună cu Cosmin DOBRIN - 2007, dar și multe altele.
George MOLDOVEANU a urcat rând pe rând toate treptele de la asistent universitar, la lector universitar, apoi la conferențiar, până a ajuns profesor universitar, muncind cu trudă pentru fiecare pas făcut înainte.
Cu George MOLDOVEANU am discutat de multe ori când ne întâlneam fie la Coloane de la gura de metrou Piața Romană și veneam spre a ne ține cursurile, dar și când se organizau manifestări științifice la ei în catedră, manifestări științifice pentru care aveam o mare plăcere să particip, căci erau de calitate și aveau dezbateri extrem de interesante.
Pentru mine profesorul George MOLDOVEANU este un exemplu de dăruire în munca de dascăl, fiind preocupat să aibă cursuri deosebite, să fie o prezență specială pentru studenții săi. M-a impresionat profunzimea abordărilor lui, mai ales că vremurile pe care le-a traversat generația noastră erau destul de dificile și încărcate de simboluri greu de descifrat.
(30 martie 2023)
No comments:
Post a Comment