Wednesday, March 29, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ioan ROXIN

Despre activitatea lui  Ioan ROXIN, profesorul universitar stabilit în Franța, am publicat un articol în 12 aprilie 2022 care se află la adresa:
https://ionivan1947.blogspot.com/2022/08/profesorul-ioan-roxin-de-la-universite.html
iar aici vreau doar să povestesc despre practica agricolă pe care am făcut-o la IAS Nazarcea, unde a mers și tânărul asistent universitar din Catedra de Cibernetică Economică Ioan ROXIN, care lucra în echipa celor de la Sisteme de calcul și de operare. Ioan ROXIN era pasionat de fotografie și la plecarea din Nazarcea, după ce am ajuns la București, mi-a înmânat o fotografie în care eu eram luptându-mă cu un sac de struguri al unei colege, profesoare de cantabilitate, care dorea să facă vin acasă la ea și sărăcuța nu avea forța să care acel sac de plastic. care era destul de greu. Eu, fiind mai forțos că și pe atunci făceam sport, doar alergasem și la un maraton spre Nazarcea - Poarta Albă -Mamaia - Nazarcea, îl ridicam fără să-l târăsc, pentru că s-ar fi rupt. A fost o mare surpriză acea fotografie alb-negru și dovedea că Ioan ROXIN știe să surprindă instantanee destul de bine încadrate, mai ales că el dispunea de o cameră foto simplă.
Pe mine m-a impresionat la Ioan ROXIN dinamismul, tenacitatea și eficiența lui, deși el este ardelean și se zice că ardelenii sunt ceva mai lenți, dar când se apucă să facă ceva, acel ceva îl fac foarte bine, temeinic și mai ales cu bun gust. 



(28 martie 2023)

No comments:

Post a Comment