Tuesday, March 28, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Ion TALABUR

În anul 1971 când eu am venit în Catedra de Cibernetică Economică, Ion TALABUR era asistent universitar. La un moment dat, Ion TALABUR a devenit lector universitar, dar vremurile erau aspre pentru cei din zona statisticii, pentru că acolo era imposibil să treci de niște furci caudine, ca să am o exprimare ceva mai plastică și mai nevinovată. Discutam cu unii colegi care se minunau cum noi cei de la sub-colectivul de informatică putem scrie și publica fără opreliști, iar ei nu aveau această posibilitate. Ion TALABUR era un timp foarte deștept, dar piedicile care se puneau în fața conferențiarilor și chiar și a profesorilor de a scrie cărți, pentru lectorul Ion TALABUR deveneau insurmontabile. Ironia sorții arăta că era un nene, care lăsase prin edituri titluri de cărți de statistică de toate tipurile, inclusiv un titlu de istorie a statisticii. Cine mergea la o editură cu un titlu, i se punea sub nas exact același titlu propus de acel nene, dar pe care nenea nu-l scria nici în vecii-vecilor, căci poziția pe care o avea nu-i permitea să dispună de timp pentru a scrie măcar după dictare, dar din capul său nici atât. Cred că lipsa perspectivei l-a făcut pe Ion TALABUR care era un tip extrem de deștept să-și pună problema plecării. Și a plecat. Nu știu cum a evoluat  Ion TALABUR acolo unde s-a stabilit, dar sunt sigur că i-a fost mult mai bine. Eu l-am apreciat pe Ion TALABUR căci vorbea puțin, dar când deschidea gura, spunea lucruri deosebit de inteligente și de profunde. Era un tip de mare discreție și citea mult literatură de specialitate. El nu se amesteca cu cei care pierdeau timpul tăind frunză la câini. Un om de eficiența lui Ion TALABUR trebuia să aibă proiecte, articole, cărți, să fie lider de școală. Aici însă unde lucrurile erau împietrite, acest lucru era un vis de nereazlizat și dezamăgit, Ion TALABUR a plecat. Când mergi pe o scară rulantă care coboară și tu vrei să urci, îți taie cheful de orice, inclusiv de a face un doctorat, mai ales când ești ca o minge, pasată de la unul la altul și mediul în care te dezvolți este profund viciat.

(28 martie 2023)

No comments:

Post a Comment