Monday, February 13, 2023

1000 de oameni care m-au impresionat: Ionel ȘUBĂ

Despre Ionel ȘUBĂ am o mică poveste. Eram în clasa a doua de școală elementară și o colegă de clasă, s-a ridicat în picioare și i-a spus învățătoarei că i s-a furat ascuțitoarea. Învățătoarea a trecut pe la toți elevii care stăteau pe rând cu eleva care reclamase furtul și ne-a întrebat pe fiecare dacă am furat sau nu ascuțitoarea. Probabil, eu m-am înroșit la față când m-a întrebat. Învățătoarea a considerat că eu am furat ascuțitoarea. M-a scos în fața clasei, mi-a tras câteva palme peste față și m-a pedepsit să stau cu mâinile ridicate în fața clasei. La un moment dat, colegul meu Ionel ȘUBĂ, care stătea în banca din spatele elevei care reclamase furtul, s-a ridicat în picioare și a zis că a văzut ascuțitoarea sub stinghia de la bancă unde elevii își sprijină tălpile de la picioare. Învățătoarea a verificat. Așa era. M-a trimis în bancă. La noi în casă hoția era o rușine și părinții ne-au învățat să fim cinstiți, să nu furăm și să nu mințim. Din acea clipă am urât-o pe învățătoarea mea. Dumnezeu a vrut ca peste ani, când eram lector universitar și pe strada mea din mahalaua copilăriei nu ploua cu lector universitari, venit pe la ai mei, m-a chemat mama la poartă să-mi zică de învățătoarea mea, care avea o fiică studentă la noi și că ar vrea să stea de vorbă cu mine. I-am zis mamei că nu vreau să stau de vorbă cu ea, pentru că a zis că am furat o ascuțitoare și că ma pedepsit pe nedrept. Cred că a plecat mâhnită că un fost elev al ei n-a vrut s-o vadă, s-o respecte. În mintea mea, cel care m-a salvat a fost colegul meu Ionel ȘUBĂ, un băiat tăcut, așezat, care nu vorbea mult, care răspundea doar la ceea ce era întrebat. El a simțit atunci să spună un adevăr, să facă dreptate și l-am apreciat, dovadă că după 63 de ani de la întâmplare, nu i-am uitat nici numele și nici gestul.

(13 februarie 2023)

No comments:

Post a Comment