Dispariția unei generații

Se face natural sau prin împrejurări nefericite așa cum sunt războaiele. Acum că fostul prezident i-a văzut pe bătrâni drept asistați sociali de parcă el ar rămâne veșnic tineri, a creat un context în care toată lumea și-ar dori pe bătrâni să dispară. În loc de proverbul: cine n-are bâtrâni să-i cumpere, este la modă proverbul: cine are bătrâni să le dea la cap și să le ia tot ce aceștia au agonisit.

Dispariția generației de aplaudaci s-a produs într-o clipă pe 22 Decembrie 1989, iar încercările de a aduna cohorte de mitingiști sunt numai imitații palide a megalomanicelor adunări de pe stadioane unde nu se plătea nimic și unde se stătea cel puțin 10 ore fără a avea unde să meargă omul la closet, iar chestia cu apa de băut era deja o erezie.

Chestia foarte nasoală este că nu ai cum să vorbești de o generație a corupților, căci coruăția este și transgenerațională și veșnică. Asemeni virușilor din IT&C, când se găsește o metodă de a combate corupția, se găsesc alte metode noi și așa este definită lupta, ca lupta dintre șoareci și o pisică Sunt țări unde șoarecii sunt sacrii. la noi corupția are ceva din sacralitatea genului rattus.
Dispariția unei generații nu trebuie să alarmeze pe nimeni că o alta îi va lua locul. Nimic nu se pierde, totul este în mișcare și totul are tendințe de conservare.

 (08 noiembrie 2016)