Hai să ne bălăcărim!

Acum este numai încălzirea de dinaintea marelui meci care va începe pe 11 noiembrie. Circ este puțin spus. Va fi mahala. Va fi ceea ce n-a mai fost, pentru că ai noștri au văzut că lături își aruncă în față unii altora și persoane despre care nu s-ar fi așteptat nimeni s-o facă, mai ales că locul unde au făcut-o este sanctuarul democrației universale. Încălzirea  înseamnă doar tatonări pentru a vedea dacă:

• debitul verbal este adecvat;
• tonalitatea de țață este la cotele maxime;
• suprapunerea peste alții funcționează; 
• picanteriile atrag atenția;
• afirmațiile fără probe merg;
• adversarul e pe picior greșit;
• calitățile se transformă în defecte;
• viața bate filmul.

Peste câteva zile vor apare construcțiile elevate, demonstrațiile profunde ambalate în texte și acompaniate de gesturi ample, rapide și puțin exagerate, spre obscenitatea politică a momentului. Cine nu a simulat, cine nu are școala mahalalei, a subculturii, nu mai are timp de antrenamente. Cei care sunt în stare să atingă cotele perfecțiunii în ceea ce privește bălăcăreala:

• se nasc cu acest talent;
• dispun de vocabularul necesar;
• au în sânge microbul îmbrâncelilor;
• știu când să înceapă; au suflu pe toată durata;
• tot timpul sunt în creștere;
• nu-i oprește nimic, totul fiind în natura lor;
• sunt spontani, căci exercițiul aici nu funcționează;
• poartă o zestre genetică transmisibilă a mahalalei;
• sunt modelați încât totul li se optrivește mănușă.

Când am spus, hai să ne bălăcărim înseamnă că trebuie:

• folosite cuvinte extrem de colorate și neașteptate;
• relatate fapte scabroase făcute de adversari;
• reglat debitul încât adversarul să fie șocat;
• ca defectele adversarului să nu fie enumerate, ci marcate de lucruri groaznice;
• ca detaliile să-l șocheze pe adversar și să-l paralizeze;
• discutat despre orice altceva decât despre teme serioase;
• jignit la greu și venit cu martori indecenți;
• punctate minusurile, zisele de dinainte;
• mers pe ideia că acela care aruncă primul pietroiul, acela căștigă.

Din bălăcăreală nu căștigă cel care cască gura în drum sau stă spectator în fața televizorului. Cei ce se umplu de noroi vor fi numai analizați în raport cu cine seamănă, adică dacă privitorul se regăsește în vreunul dintre mahalagii. În fiecare dintre noi există un certăreț, un purtător de mesaj trivial. Nu ar fi niciodată explicabil faptul că la beții, spre dimineața, mahmuri, cei mai rasați inși joacă după manele și vor să li se cânte ceva la urechea bleagă. Rezultă clar, mai clar ca bună ziua că invitația la bălăcăreală dă măsura capacității oricărui comunicator de partid de a face față provocărilor de orice fel. Când vorbesc despre subiect știu cu mare precizie despre ce vorbesc, despre ce scriu, pentru că eu m-am născut, am crescut într- mahala, cea mai mahala dintre mahalale, în care însuși Ceaușescu a fost întâmpinat de o femeie care și-a ridicat fusta și și-a bătut jucăria în fața lui ca semn al disprețului. Și se întâmpla acest lucru undeva în vara anului 1966 când în magazine era salam de Sibiu, fazani și carne de toate felurile, iar socialismul nu-i învinsese pe români. Toate analizele mele sunt făcute având etaloanele de acolo, mai ceva ca etalonul metrului de la Sèvres. Fără CVT, peisajul este sărac și tot ce se va întâmpla va fi lipsit de vervă, culoare, stil și de diversitate. Va fi foarte liniar și trist.

Hai să ne bălăcărim! Este îndemnul ce se citește în privirile tuturor celor care sunt pe margine și se antrenează pentru a intra în campania electorală. Am aflat prea puțin. Un malac doarme, altul e cu gagice. Numai atât de puțin sunt mahalagii să dea din ei? Ce vocabulare sărace! Ce lipsă de culoare! Ce sărăcie, fără a fi criză! Cât de puțină spontaneitate!

(08 noiembrie 2016)