CSIE'50 - copiatul și copiuțele

O istorie a învățământului superior economic, fără un capitol alocat tehnicilor și petodelor de copiere la examene, este exact cum ai scrie o carte de istorie a literaturii române fără cronicari. Un capitol destinat copiatului trebuie scris folosind tot ce există în materie și trebuie pornit de la fapte, așa cum se face în orice cercetare științifică pentru a reflecta realitatea și nu a încadra o realitate complexă în niște dogme simpliste, rigide și de pus sub semnul întrebării din lipsă de credibilitate. Am dreptul să mă laud că în cei peste 40 de ani de activitate la catedră nu am prea fost copiat pentru că la examene:

• am propus subiecte cu elemente pregnante de creativitate;
• fiecare student a primit de cele mai multe ori subiect unic, nerepetabil;
• nivelul de supraveghere era calitativ superior;
• nu se admitea ca sancțiune decât exmatricularea pentru cel ce copia;
• textele sursă nu aveau cum să fie 100% identice;
• respectul reciproc era destul de mare între mine și studenții cu care lucram;
• folclorul care circula impunea acceptării unui nivel de prudență foarte ridicat;
• șansa de promovare cu note foarte bune depășea cu mult efectele riscului de a fi prins copiind.

Experiența acumulată de mine și ceea ce vedeam după unele examene sun formă de copiuțe sau pagini rupte de carte arată că erau studenți care riscau. Se aplica proverbul, cine riscă, nu câștigă, mai ales acolo unde formulările subiectelor determinau abordări încurajatoare pentru cei ce copiau și anume:

• formulări ca în cursuri;
• probleme exact ca cele de la seminarii;
• aprecieri favorabile asemănărilor dintre teză și cursul din capul prfesorului;
• așezarea supraveghetorului la catedră cu ziarul spre a fi citit;
• acceptarea din start a riscului promovării prin copiere;
• un nivel redus de comunicare între examinat și examinator.

Am văzut că se copia după:

• cartea ținută pe genunchi;
• foi din carte introduse în paginile tezei;
• înscrisuri în palmă;
• texte scrise pe pulpa piciorului;
• înscrisuri pe antebrat;
• copiuțe cu scris mic palmate;
• înscris pe biscuiți;
• texte scrise pe bancă;
• teza vecinului;
• foi lipite în interiorul sacoului;
• copiuțe din geanta de pe bancă;
• șoapte de la unul la altul;
• foi prin scriere invizibilă prin apăsare;
• teze sau foi aduse de acasă.

Îmi cer iertare dacă nu le-am enumerat pe toate, pentru că nici eu nu le știu pe toate. Am lacune. Istoria copiatului, căci dacă se insistă se scrie și o carte destinată acestui subiect, trebuie să includă obligatoriu și evoluția copiatului în paralel cu evoluția tehnicii de calcul. Miniaturizarea a făcut ca dictarea de la distanță să fie ceva banal. Textele de pe mobil sau de pe ceasul electronic să fie cu costuri minime. Scannerele cât un pix dar și imprimantele să le zicem microimprimante fac acele minuni pe care nici Leonardo da Vinci și nici Einstein nu aveau cum să le anticipeze la vremea lor, dar care acum sunt realități pur și simplu.

(10 noiembrie 2016)