CSIE'50 - practica agricolă a studenților

De când am intrat în învățământul superior din 1971 și până în toamna lui 1989 inclusiv, toamnă de toamnă, fără excepție am mers în baze de practică agricolă, însoțind și coordonând echipe numeroase de studenți și de studente pentru a efectua munci în agricultură, la IAS-uri, căci țăranii petreceau la nunți sau chefuiau căci atunci era vremea tulburelului. Nu de puține ori, sâmbăta sau chiar duminica , ei ne apludau din porți ca semn că eram fraierii care le făceam munca pe de-a moaca. Era un fel de muncă patriotică definită și acceptată ca o formă de clădire a omului nou prin muncă și pentru muncă. Eru destul de multe cadre didactice de toate gradele, inclusiv conferențiari și profesori care mergeau în baze de practică. Însă erau și privilegiații care chiuleu pe motive dintre cele mai interesante dintre care enumăr:

• scoaterea repetată a apendicelui;
• elaborare de documente la CC al PCR;
• trebui indispensabile în ASE, adică pile;
• funcții politice la CUB;
• plecări fictive la congrese în străinătate;
• efectuare de munci în Piața Romană;
• lucru la cărți cu barosani coautori;
• chiul pur și simplu.

De fiecare dată erau aceiași abonați la a nu merge în baze de practică. Se încruntau toți politrucii, dar respectivii aveau soluții și argumente, cărora azi le zicem cu nonșalanță acte de corupție, cu care respectivii convingeau. Când o mână o spală pe cealaltă, evident micul șantaj funcționează uns și motivarea este doar forma de a acoperi tot șmecherul care evita contactul cu țărâna patriei și cu rodul toamnei din agricultura noastră socialistă.

Și unii studenți cu anumiți părinți găseau forme rafinate de a nu merge în agricultură, fie cu certificate medicale, fie că merg să facă curat în cămine, ceea ce nu se întâmpla pe motive de KENT superlong, mare raritate pe atunci.

Practica agricolă avea următoarele caracteristici:

• durata de cel puțin 3 săptămâni, dar nu depășea 6;
• se pleca cu trenul;
• la IAS se ajungea cu bus-urile;
• numai duminica era liberă;
• se lucra de la 7,30 la 18,00 cu pauza de prânz;
• erau oarece condiții de cazare;
• condițiile de igienă erau modeste;
• mâncarea era bunicică;
• dacă se muncea în viticultură, studenții serveau și un pahar de vin;
• nu se îmbogătea nimeni din munca la fermele IAS-urilor;
• munca nu era istovitoare, dar destul de dificilă;
• șefii de ferme erau oameni de treabă și știau să lucreze cu studenții;
• studenții lucrau bine și rar se întâmplau situații delicate.

Pentru toată lumea săptămânile petrecute în câmp erau tratate ca exerciții de călire a voinței și de acceptare a unei realități despre acre știam că are un moment de început bine definit și un alt moment de încheiere, tot foarte bine fixat. Am certitudinea că am știut să mă port cu studenții în acele spații concentraționare, astfel încât după ce se termina supliciul, cu unii am făcut lucrări de diplomă, alții au continuat și stagii doctorale, iar peste ani cu unii cu care m-am întâlnit și-au amintit cu nostalgie dar și cu plăcere de vremurile acelea când căutam să ne bucurăm și de puținul care ni se oferea. Nu am spus niciodată că practica din agricultură a dăunat sănătății mai rău ca fumatul, dar dacă avea o altă semnificație, dacă ar fi avut un cu totul alt context, toată lumea ar fi acceptat acele munci nu cu resemnarea cibanului din Miorița, ci cu mânria Anei că va fi zidită și peste ani mulți se vor întreba ce a avut Manole ăla în țeasta lui să facă o asemena grozăvie cu o asemenea femeie și tânără și frumoasă taman când îi aducea sufertașe cu mâncare, ceea ce n-ar face nicio nevastă în ziua de azi, chiar dacă AUDI Q7 ar avea.
Am amintiri excepționale din anumite baze de practică. De câte ori mă întâlnesc sau mă întâlneam  cu profesorii D. MARIN, V. NICA, Gh SABĂU, I. TAMAȘ, M. STOICA, Gh. STOICA, R. MIHALCA, L. NISIPEANU, V. ROȘCA, C. APOSTOL, A. ANDREI, Fl. WAGNER ne aminteam cu mare plăcere de acele perioade când după muncă urmau activități frumoase, unele de neuitat.

(08 noiembrie 2016)