CSIE'50 - lucru cu cartele perforate

Uneori uităm prea repede tot ce a însemnat un trecut frumos din viața noastră, acaparați de marile avantaje aduse de ziua de ieri sau de ceea ce înseamnă ziua de azi. Tot timpul s-a vorbit de un concept care azi este trecut în planul al treilea deși el este de maximă actualitate și anume despre purtătorii tehnici de informație. Termenul ni se pare la toci depășit pentru că azi vorbim despre DVD, despre CD, despre stick-ul de memorie sau mai simplu, vorbim nu dspre suport, ci despre capacitatea acestuia. Âb loc să spunem HDD, zicem simplu 256Gb sau 1Tb sau 2Tb sau și mai mult dacă ne ține punga. Este și mai grozav dacă la capacitate adăugăm flash storage, deja cunoscătorii înțeleg despre clasa de performanță în care ne mișcăm. Dar nu despre aceste chestii banale ale zilei de azi vreau să vorbesc, ci despre cartela perforată.

Din prima zi de studenție, adică din 1965 și până un pic după 1989, viața mea a însemnat lucrul cu cartele perforate. O cartelă perforată arată cam așa:

Era făcută dintr-un carton de foarte bună calitate, care să nu se scămoșeze, avea dimensiunile de aproximativ 187 mm pe 82 mm și cu o mașină de perforat erau executate poansonări folosind convențiile lui Herman Hollerith de punere în corespondență literele și cifrele, dar și caracterele speciale cu decupările din cele 80 de coloane. Cartelele erau perforate cu niște mașini, erau verificate la niște mașini și calculatorul avea și el un echipament numit cititor de cartele.
Programatorii scriau texte sursă pe niște foi cu 25-30 de rânduri și 80 de coloane. De pe foi conținutul era citit de operatoare și tastat, adică perforat în cartele. Cine scria 20 de foi de programare, înseamnă că primea de la operatoare cam 500 de cartele perforate, de regulă, într-o cutie, pentru a nu se risipi și pentru a rămâne în ordinea dată de liniile din foile de programare.
Cartelele erau duse la dispecerat și date acolo pentru a fi rulate. Operatorii de ca calculator le preluau, le introduceau în cititorul de cartele. Calculatorul avea menirea să le analizeze, să activeze compilatorul. dacă totul era în regulă se mergea mai departe ca și în zilele noastre. Dacă nu, programatorii primeau imprimante de la dispecerat care arătau că nu s-a făcut ceea ce trebuia, adică au fost erori ca și în ziua de azi. Erau erori de:

•  citire cartele;
• compilare;
• editare de legături;
• de date de intrare;
• de logica;
• de algoritm;
• de orice.

Cea mai mare fericire era când programul mergea, adică după toate testele posibile, se intra în execuția corectă. Lucrul cu cartelele perforate însemna să iei cartele, să duci cartele. Cu grupele de studenți cu care am lucrat, am căutat să le gestionez eu acest proces pentru a nu avea surprize. Nu era deloc comod să ai 100 de studenți, adică 50 de programe, adică cel puțin 2.000 de cartele, adică două cutii și sa nu le încurci și să apreciezi pe cei care nu lăsau pe ultima zi totul. Înainte de revoluția din 1989 când lucram la disciplina Programe aplicative, studenții rulau programul OPALINE și se pregăteau cu proiecte elaborate, probleme de programare liniară de mari dimensiuni, fiecare având câteva sute de cartele. Era foarte dificil că se lucra contra cronometru. dar, dacă sunt în viață, înseamnă că am făcut față, deci am supraviețuit.
Era teribil de văzut că datele de la recensământul din ianuarie 1977 au fost transpuse pe cartele perforate și rezultatele s-au obținut destul de rapid, că atunci numărul de locuitori nu era instrument politic ce dădea numărul de alegători pe liste pentru a influența alegerile și validări de referendumuri și distribuirea de fonduri, funcție de numărul de locuitpri din județe, ca acum când există calculatoare, când restricțiile de memorare au fost eliminate. Atunci pe Splaiul Independenței foarte aproape de Magazinul Unirea de azi era un sediu al DCS unde în toată clădirea se perforau cartelele. Era un vacarm acolo. Erau munți de cutii de cartele. În acel an am coordonat o practică în producție și am văzut ce înseamnă infernul cu ochii mei. Era zgomot, era disciplină, era militărie. Numai așa cartelele formau o reflectare fidelă a ceea ce însemnau cele peste 20 de milioane de cetățeni, știut fiind faptul că despre un individ datele se transpuneau pe mai multe cartele, având toate acele cartele un cod comun asociat insului. Și atunci ca și acum, cine vrea să facă ceva, face. Cine nu vrea ridică din umeri și invocă motive. La Cluj la o întrepridere am văzut contabilitatea integral ținută folosind cartele perforate. Centrele teritoriale de calcul trăiau prelucrând date ce proveneau din cartele perforate. Totul era o cartelă perforată. Până și ERP-urile aveau cartele perforate. Cine vrea să citească despre BOMP va vedea cp se descriu acolo chestii puse pe machete de cartele perforate. Ce frumos trecut a fost acele cartele perforate. Nostalgie, nu alta!

(10 noiembrie 2016)