Comunismul și lozincarzii sunt două chestii care conviețuies și se completează reciproc. Nu există comunism fără lozinci mobilizatoare, care au nevoie să fie strigate de lozincarzi, cum tot așa nu există lozincarzi care să lâncezească fără să se producă la mitinguri, la conferințe și oriunde se strânge gloata să asculte sau să primească pomană.
Lozincarzii de execușie sunt cei care primesc foi și strigă lozincile ce sunt scrise acolo.
Lozincarzii de creație sunt cei care compun lozinci, căci o lozincă trenuoe să fie scurtă, vibrantă și dacă este posibil să fie în versuri, un distih foarte muzical precum:
Stalin și poporul rus,
Libertetea ne-au adus.
sau
Stima noastră și mândria,
Ceaușescu, România.
sau
Iliescu-apare,
Soarele răsare!
Acum ni se par niște stupizenii totale aceste lozinci, dar n-aș vrea să-mi imaginez ce s-ar întâmpla dacă un agitator l-ar vedea pe unul din popor că ostentativ nu strigă lozinci ca ceilalși. Și acum lozincile sunt la mare preț și sunt sigur că unul care naște o lozincă de succes trece neobservat în fașa celor care știu ce înseamnă o lozincă bună, spusă la momemntul potrivit. Ea declanșează o revoluție sau îngroapă un lider.
Ole, ole,
Ceaușescu nu mai e!:
Să vă fie frică,
Țara se ridică!
sau
Abrogați și plecați!
sau
Fără amnistie,
la pușcărie!
sau
Ieși afară,
Javră ordinară!
Mi se pare nemeritată și dură lozinca:
Pas cu pas,
Scăpăm de sas.
Argumentez afirmația mea prin faptul că actualul președinte Klaus Iohannis se ține de spiritul și de litera Constituției și până în prezent nu a avut acțiuni care să ducă la critici din partea cetățenilor, iar sondajele sprijină cu cifre afirmațiile mele.
Nimeni nu este cruțat de verva și de talentul popular, căci sunt infinite resursele acestui popor mai ales atunci când apar situații limită și omul nu mai poate îndura umilința, foamea și greutățile generate de nedreptăți socoale apărute și rostogolite în cascadă.
(021 septembrie 2017)
No comments:
Post a Comment