Tuesday, September 12, 2017

8,2 = 30 = 70

8,2 este magnitudinea unui cutremur care ar fi posibil să se producă la noi în țară cândva, deși istoricește vorbind cel mai puternic cutremur cunoscut la noi a avut 7,7 grade și a avut loc pe 11 iunie 1738. Deci copiind intensitatea cutremurului din luna aceasta din Mexic de 8,2 premisa este falsă.
30 reprezintă miliarde de euro la cât s-ar ridica pierderile din toată țara, ce ar apare în urma unui cutremur de 8,2 grade, dacă s-ar produce.
70 reprezintă procentul populației de la noi care ar avea de suferit dacă s-ar produce un cutremur de 8,2 grade.
Toate aceste numere nu reprezintă nimic pentru că nu s-a spus nimic despre:
- ipotezele de lucru;
- modelele de calcul;
- riscul de eroare;
- caracterul relativ.
Alarmismul și stupiditatea televiziunilor care aleargă după senzațional și după catastrofe mai ales are menirea de a induce groaza pornind de la idei false și de la gogomănii nerealiste, mai ales în a construi sistemul de ipoteze care niciodată nu sunt explicate, tocmai pentru a acoperi falsitatea și limitele celor ce le-au construit.
În condițiile în care niște amatori, ignoranți, empiriști și aiuriți vin și lansează în piață construcții care nu ai cum să le verifici, ceea ce s-a prezentat cu surle și trâmbițe pe Antena 3 nu sunt altceva decât lături de doi bani, care nu merită altceva decât trimitere în judecată pentru instigare la dezordine.
În opinia mea, cine vrea să construiască modele de estimare a pagubelor unui cutremur să vină cu totul în clar, cu formule și cu ipoteze și numai după aceea folosind variantele de lucru vom avea ce discuta. Restul sunt prostioare aruncate în târg ne niște inși iresponsabili care vor să se bage în seamă.



(12 septembrie 2017)

No comments:

Post a Comment