Acum nunțile dacă nu au muzică dată la maximum se zice că aceea nu este nuntă adevărată. Muzica este la un nivel absurd al decibelilor pentru că:
- acoperă imperfecțiunile;
- mâncarea proastă nu mai este proastă;
- oamenii se zbânțuie dezlănțuiți;
- crește adrenalina;
- oboseala se instalează repede;
- timpul are alt ritm al trecerii;
- orice porcărie devine hit;
- impolitețea e la rang de noblețe;
- podoabele artificiale vibrează;
- stomacul e în rezonanță cu boxele.
Am zis de multe ori că acum nu mai există lăutari, ci măscărici robotizați care fac orice să pună lumea în mișcare, care lume tot robotizată este. În vremurile de demult cu nunți de la curte cu peste 300 de invitați nu erau nici stații de amplificare, nici boxe și nici instrumente racordate la amplificare, ci se cânta natural, live și foarte frumos. Vioara era vioară, țambalul era țambal și contrabasul era și el contrabas, dar acordeonul cu 80 de bași era pivătura care înviora aluatul muzical.
Acum muzica pare a fi un scâncet dintr-o gaură spintecată în neantul negru și care este mai dureroasă ca o lovitură de leucă în moalele capului. Ea te lovește din tălpi până-n vârful ultimului fir de păr, după care cotropește sufletul omului, paralizându-i eul până la distrugere.
Au trecut vremurile marilor muzicanți. Acum sunt vremurile celor care au cântar unde pe un taler pune stihia decibelilor, iar pe celălalt euroii spurcați.
(21 sepmbrie 2017)
No comments:
Post a Comment