Șoimii patriei erau copiii cuprinși între vârstele de 3 și 6 anișori. Ei aveau uniformă formată dintr-o bluză portocalie cu o cravată, pantaloni albaștri și o caschetă cu bor mititel. Există cred pe undeva fotografii cu acele uniforme, căci eu nu am cum să le descriu cu mai puțin de 1.000 de cuvinte, cum zice proverbul.
Acești copilași mi i-am imaginat tot timpul când își duceau olița după ce se slobozeau și musai trebuiau să învețe poeme dedicate Elenei Ceaușescu, care era identificată cu o mămică mai specială, deși rolul de bunică i se potrivea perfect sau de Cotoroanță, mai exact.
Ei și spuneau foarte afectat: tovarășa Elena Ceaușescu etc etc etc...
Și copiii mei au fost șoimi ai patriei și știau acele aiureli. Nici acum nu este prea departe nimic de ceea ce era atunci, căci la grădinițe de stat ori private tot trebuie umplut timpul cu ceva. Și în niciun caz nu se umple timpul cu lecturi din Jean-Paul Sartre sau cu texte de Martin Heidegger sau de Friedrich Nietzsche, ci cu chestii locale, folclorice banale, facile și de umplutură.
Nu aș zice că treaba cu șoimii patriei era altceva decât dorința de a-i lua pe copii și de a le inocula doctrina comunistă prin care oamenii de tip nou sunt cei care sunt:
- devotați patriei;
- cu idealuri înalte;
- muncitori pentru patrie;
- urmași ai lui Ștefan;
- furnicuțele partidului;
- îndoctrinați până peste cap.
Au fost generații întregi de șoimișori, gata pregătiși să devină elevi, pionieri, uteciști și mai apoi membri de partid, adică să aibă o traiectorie trasată de alții, ei fiind 100% depersonalizați.
(19 septembrie 2017)
No comments:
Post a Comment