Comuniștii și psihiatria

După anul 1964 în Ro nu mai exista deținut politic. Totuși, dacă apăreau manifestări de luptă împotriva orânduirii socialiste, soluția nu era ca împricinatul să fie dus la pușcărie, ci internat la spitalul de psihiatrie. Era o formă de medicină pusă în slujba regimului comunist. Ca prelungire, și cel care l-a scuipat pe Traian BĂSESCU, dacă nu era opinia publică, exact același traseu l-ar fi urmat. Chiar și despre cel ce l-a împroșcat cu cerneală pe Emil CONSTANTINESCU se zicea că-i filează o lampă.

Folclorul zice că un mare om politic de azi, care ar fi stat internat la Sinaia la un spital de glumeți și ar avea dosar acolo joacă cum i se cântă tocmai pentru a nu-i fi făcut public dosarul. Unii se internau în spital ca să scape de diferite situații. Un general a mers la spital și și-a pus piciorul în ghips la Revoluție, iar pușcăriabili de lux fac internări, căci își descoperă tot felul de suferințe, deși când sunt mai relaxați petrec pe plaje de lux sub baldachine, fiind sănătoși tun.

Și dintre muncitorii care au protestat la 15 noiembrie 1987 la Brașov au fost luați unii și duși la spitale de psihiatrie. Chiar și dintre minerii protestatari unii au fost duși tot acolo. Despre scriitorii disidenți și ceva mai gălăgioși astfel de tratamente nu mai erau posibile căci știa Occidentul de ei, iar postul de radio Europa Liberă îi ocrotea ca și mulți șefi de stat care iubeau libertatea altora, deși la ei psihiatria făcea cam aceleași tratamente pentru opozanți.
Comuniștii nu detestau psihiatria mai ales după 1964 când pușcăriile nu mai erau ticsite de deținuți politici. Acum spitalele de nebuni se umleau. Frica de o astfel de ștampilă pe viață regla cu precizie cibernetică atitudinea opozanților regimului, îmblânzindu-i definitiv.

(04 septembrie 2017)