Școlile populare de artă erau forme de învățământ unde cei cu talent căutau să se perfecționeze, într-un mediu organizat diferit de liceele de artă și de învățământul universitar de artă. Erau nenumărate școli populare de artă în marile orașe și nu numai pentru:
- folclor;
- muzică ușoară;
- canto clasic;
- pictură;
- sculptură;
- teatru;
- pian;
- vioară;
- pantomimă;
- marionete.
Mulți dintre marii soliști fie de muzică ușoară, fie de folclor când vorbesc despre studiile lor se opresc și insistă că au absolvit o școală populară de artă. Școala populară de artă era o scurtătură până la atingerea unui obiectiv, știut fiind faptul că în comunism numărul de locuri la facultățile de profil era ridicol de mic și accesul la un loc de student la actorie sau la conservator la harpă erau deja chestii ale hazardului. Printre profesorii care predau la școlile populare de artă erau mari vedete, adică monștri sacri ai genurilor. Se spune că Maria Tănase a predat cursuri acolo, iar Mihaela Runceanu avea și ea o clasă de elevi. Vremurile erau grele și artiștii își găseau diferite locuri unde să aibă carte de muncă, chiar dacă salariile lor acolo erau modeste, toată lumea subânțelegea că din colaborările cu televiziunea, cu radioul sau plecările în turnee le aduc venituri frumușele.
În opinia mea școlile populare de artă erau bine venite, iar cei ce doreau să se dedice în mod profesionist artei își creau un context mult mai favorabil la admiterea în facultate dacă examenul lor era precedat de cursuri de succes la școala populară de artă. Cei ce urmau cursuri la școlile populare de artă erau selectați să participe la concursuri de folclor precum Flarea din grădină sau să facă parte din echipele județelor la concursurile gen Dialog la distanță sau la spectacolele de la Cântarea României. Marele naist Gheorghe Zamfir are în biografia sa momente privind astfel de participări.
(19 septembrie 2017)
No comments:
Post a Comment