Comuniștii și tatuajele

În vremea comunismului nu se știa nici despre tehnicile de tatuare, nu erau nici saloane de tatuaje, erau doar tipi care apăreau cu tatuaje pe antebrașîț sau pe piept, făcute ori în armată, ori în pușcărie. Execuțiile erau destul de primitive cu o tehnică rudimentară, dureroasă, cam neigienică, deci nesterilă, care ducea infectare, se baza pe vindecare, asemenea unei răni. cele mai dese erau:

- anul terminării armatei tatuat pe antebraț;

- cele cinci puncte la încheitura  arătătorului cu degetul gros;

- o inimă și o picătură de sânge în dreptul inimii;

- o inimă cu un pumnal înfipt, pe antebraț;

- o femeie cu cealaltă jumătate pește;

- un nume de femeie;

- un simbol cu o semnificație aparte.

Ce tatuaje am văzut eu, toate erau la bărbați și erau destul de grosolan lucrate, unele erau deformate, ceea ce însemna că fuseseră efectuate când proprietarul lor era cu mult mai slab. Erau și tatuaje care își pierduseră strălucirea, dacă o avuseseră vreodată. 

Comuniștii nu agreau astfel de abordări, considerând tatuajele deja semne particulare și îmi amintesc că un caz de crimă a fost soluționat tocmai pornind de la tatuajul purtat de victimă, căci după acesta a fost aceasta identificată și s-a mers mai departe.

Nici acum societatea noastră nu privește cu mare lejeritate pe cei ce poartă tatuaje, dar direcția pe care se merge, implementarea de tehnici spectaculoase și mai ales nedureroase, au făcut ca an de an să crească și numărul celor care au tatuaje, și numărul saloanelor de tatuaje, dar în special să crească suprafețele tatuate. Anul 2017 este caracterizat prin explozia tatuajelor ample de pe brațul drept preponderent, la vedere, undele dintre ele fiind deja adevărate opere de artă.

Și atunci ca și acum erau odrazle sau beizadele, numai că în vremea comunistă beizadelele nu se expuneau ostentativ ca acum, fiind restricționate de familie, iar numai în mod excepțional răzbăteau niște cancanuri care acum ni s-ar părea banale și lipsite de interes. Nu-mi amintesc ca în epocă vreun copil al lui Ceaușescu să se fi vorbit că are un tatuaj. Nici printre studenți sau artiști în vremea comunismului nu se găseau purtători de tatuaje. Repet, numai în pușcării și în armată erau unii care făceau tatuaje, fără a fi mari artiști și fără a avea o tehnică adecvată. Circula în cercuri foarte restrânse zvonul că cerneala de tatuat era făcută din funingine amestecată cu urină și se foloseau ace clasice de cusut, iar despre dezinfectarea lor la flacără nu am cunoștință. Unii vorbeau de un motoraș făcut empiric și de utilizarea unei cutii de ness ca recipient pentru tuș, dar mai departe nu am o descriere coerentă asupra modului de funcționare, însă mizez pe creativitatea populară ca soluție.

Și tatuajele erau subiectul tabu al comuniștilor. La ei nu exista, căci nu-l vroiau în nicio discuție.

(11 septembrie 2017)