Comuniștii, copilăroși în felul lor, aveau obiceiul de a pretinde celor care o dădeau în bară, să-și facă autocritica. Lucrând în mediul academic, aveam studenți foarte buni, care erau membri de partid, primiți în pcr în anii al III-lea sau al IV-lea de facultate.
La fiecare început de semestru se făcea analiza activității studenților, ceea ce însemna notele de la examene. A fost un an când cea mai mică medie de la examene a unui student era peste 9,50 și musai se impunea autocritică. Săracul, studentul cu pricina a fost ridicat în fața colegilor lui să se explice de ce nu obținuse o medie mai mare, de parcă acea medie a lui de peste 9,50 ar fi fost o medie mică. A fost și un caz cu un student membru de partid venit din mediul muncitoresc la facultate. Adică, terminase liceul. Dăduse la facultate și picase. A mers și s-a angajat muncitor. A lucrat în producție ca muncitor. Acolo a fost primit în partid. Era ambițios și a dat la facultate iar și oar. A devenit student. Respectivul era bunicel, dar întotdeauna avea medii pe sesiune ce nu depășeau 7,50 ceea ce-l plasau în ultima poziție. El venea la ședințe. Era criticat. Se ridica în picioare și spășit își făcea autocritica, dar ceea ce era cel mai important se lega de faptul că își lua angajamentul că va învăța mai bine și nu va mai fi ultimul. Notele lui se ameliorau, dar sărăcuțul tot ultimul era printre membri de partid. Iar se ridica, iar își făcea autocritica, iar își lua angajamentul. Și treaba s-a repetat în toți cei 4 ani de facultate semestru de semestru.
Nici la profesori treaba nu stătea altfel, căci activitatea lor se manifesta în procente de promovabilitate, care niciodată nu scădeau sub 80%. Exista întotdeauna un profesor emmbru de partid cu cel mai mic procent dnțeles era criticat, iar el se ridica în picioare să explice de ce nu au promovat peste 90% dintre studenți. El vorbea că a muncit cu studenții, dar asta a fost. Mai luau cuvântul și alți profesori, dar și alți studenți și nu era deloc comod să fie tras de urechi, căci i se spuneau respectuvului lucruri neplăcute auzului urechilor lui, dar care făceau deliciu pentru noi toți. A fost și un caz de promovabilitate 100% și respectivul a făst lăudat, deși toată lumea știa că respectivul a mers la primul curs și le-a spus studenților că are cursul tipărit și este bine să-l cumpere și să vină cu el pus pe bancă la examen, semnat pe copertă. N-a ținut niciun curs și niciun seminar. La examen bineînțeles că toți studenții au promovat și încă cu note mari, chiar foarte mari.
Am avut și eu o situație în care trebuia să-mi fac autocritica împreună cu alți colegi care avuseserăm promovabilitate sun 25%. După ce un prorector ne-a porcăit în fața șefilor noștri s-a dovedit că acolo fusese altceva și nu nemunca noastră, drept care problema nici nu s-a mai pus în ședința de partid, treaba remediindu-se din mers și acceptându-se că acolo la disciplina de programare a calculatoarelor lumea trebuie să nădușească din greu, iar promovabilitatea de peste 60% este o floare rarisimă.
Am văzut chiar profesori din staff-ul ASE făcându-și autocritica atunci când a fost analizată starea demografică a poporului român și ni s-a cerut celemență față de studentele gravide, cum și-au făcut autocritica, necerândele-o nimeni că nu au copii. Unul, mai cu moț și-a făcut autocritica pentru faptul că are numai un copil. Când mi-a venit rândul, am zis că am numai doi copii pentru că bucătăria mea nu-mi permite să stau nici măcar cu ei la masă în același timp că este prea mică și că nu mi se pare normal ca femeia care naște să primească un calificativ de bine în loc de foarte bine că stă în concediu pre și postnatal de 3 luni în total. Unul nu m-a lăsat să continui că mai aveam de zis.
Și în plenarele cc al pcr își făceau autocritică unii, dar cu siguranță trebuiau să plece de pe pozițiile ocupate, căci alții mai buni veneau să le ia locul. În presă răzbăteau prea puține detalii și nu am suficiente elemente să descriu persoane și locuri unde și-au pus unii țărână în cap. La Academia Ștefan Gheorghiu zicea legenda că un profesor și-a făcut autocritica pentru faptul că muierea lui a divorțat de el. Și la niște sancțiuni pe linie de partid în 1975 cu incidentul cu o admitere trucată, niște împricinați și-au făcut autocritica pentru lipsă de vigilență și ai înfierat cu mânie proletară. O altă situație penibilă de autocritică a fost când un membruu de partid, neforțat de nimeni și-a făcut autocritica doar pentru faptul că a dat o recomandare sforăitor de frumoasă unuia care după ce a plecat în America, nu s-a mai întors. Vroia, preventiv, respectivul să se spele de păcat, căci în mintea lui acea recomandare făcea parte din păcatele capitale, iar autocritica era un autosupliciu de iertare.
(12 septembrie 2017)
No comments:
Post a Comment